Companii

Mic.ro a scăpat joi de faliment. De ce s-a amânat decizia?

 Mic.ro a scăpat azi de faliment. De ce s-a amânat decizia?

Autor: Cristi Moga

17.05.2012, 17:53 7696

Lanţul de magazine Mic.ro, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu prin intermediul firmei Mic.ro Retail, intrată în insolvenţă în luna februarie a acestui an, a evitat falimentul la termenul de judecată stabilit joi la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în ciuda faptului că administratorul judiciar a propus lichidarea societăţii într-un raport înaintat instanţei.

Reţeaua care ajunsese la 800 de prezenţe în Bucureşti şi alte oraşe din ţară şi-a încetat activitatea complet la începutul anului, toate magazinele fiind închise. Fără vânzări şi planuri pentru reluarea activităţii, reprezentanţii RVA Insolvency, administratorul judiciar al companiei, nu văd posibilă reorganizarea firmei.

"Deşi am solicitat prin raportul depus, intrarea în faliment, existând o opoziţie la deschiderea procedurii formulate de către un creditor, instanţa a rămas în pronunţare doar pe această opoziţie, neputând pune în discuţie altceva", a precizat pentru ZF Simona Miloş, partener al RVA Insolvency.

Tribunalul nu a stabilit deocamdată următorul termen de judecată al cazului.

Ce importanţă are pronunţarea falimentului?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO