Companii

Minea a semnat un parteneriat cu magazinele Carrefour. „Brandul Angst nu dispare şi nici nu vând“

Minea a semnat un parteneriat cu magazinele Carrefour. „Brandul Angst nu dispare şi nici nu vând“

Autor: Cristina Roşca

20.09.2011, 00:00 2821

Omul de afaceri român Sorin Minea, care deţine compania Angst, a semnat un parteneriat cu retailerul francez Carrefour, în urma căruia magazinele Angst vor purta şi numele Carrefour Market, potrivit unor surse din piaţă citate de agenţia de presă Mediafax.

"Nu m-a cumpărat nimeni. Nu vând compania Angst şi nici magazinele cu acelaşi nume. Brandul Angst nu va dispărea", a spus Sorin Minea, acţionarul majoritar al companiei Angst. El a admis că va exista o colaborare între compania sa şi o altă companie, însă nu a oferit numele partenerului şi nici natura parteneriatului.

Minea a mai spus că dezvoltarea reţelei de magazine Angst, care numără în prezent 26 de unităţi, va continua, în perioada următoare urmând a se deschide noi magazine sub acest brand.

Reprezentanţii Carrefour nu au dorit să comenteze informaţiile apărute privind acest parteneriat. Un acord de această natură între gigantul francez Carrefour şi compania Angst, controlată de un antreprenor local - magazinele Angst vor continua să îşi păstreze numele, dar vor purta şi numele Carrefour Market - ar fi o primă mutare de acest gen şi totodată un pas important pentru comerţul local. Compania Angst are ca principală activitate producţia de mezeluri, însă în ultimii ani şi-a concentrat atenţia şi asupra reţelei de magazine proprii pe care o deţine în capitală. Reţeaua de magazine proprii este o strategie adoptată şi de alţi jucători din industria mezelurilor, precum Unicarm sau CrisTim.

Magazinele Angst se încadrează în categoria magazinelor de proximitate sau a supermarketurilor, având suprafeţe de la 150 la 1.000 metri pătraţi.

În cadrul magazinelor se vând în principal mezeluri Angst, dar şi alte produse, atât din aceeaşi categorie (mezeluri), dar şi din alte categorii (dulciuri, panificaţie etc.). La rândul său, retailerul francez Carrefour deţine pe piaţa locală hipermarketurile cu acelaşi nume şi supermarketurile Carrefour Market.

Retailerul, prezent pe piaţa locală de mai bine de un deceniu, a intrat pe segmentul supermarketurilor în 2007, când a achiziţionat în schimbul sumei de 55 de milioane de euro reţeaua de 21 de magazine Artima.

Lanţul de supermarketuri Artima a fost creat însă de mai mulţi antreprenori români, printre care omul de afaceri Vlad Ardeleanu, în prezent director de achiziţii la Carrefour.

Odată cu achiziţia lanţului, Carrefour şi-a pus şi numele pe magazine, eliminând astfel brandul Artima.

În prezent Carrefour a ajuns la un total de 60 de magazine - 37 de supermarketuri şi 23 de hipermarketuri - şi are în plan alte deschideri.

Un parteneriat între Carrefour şi Angst, care le-ar permite francezilor să îşi pună numele pe magazinele Angst, ar însemna că numărul de magazine Carrefour Market ar ajunge la 86 în total, dintre care 63 de supermarketuri. Mai mult, Carrefour şi-ar consolida poziţia pe piaţa din Capitală, unde deţine doar şase magazine, în condiţiile în care toate unităţile Angst sunt în Bucureşti.

Pe piaţa de supermarketuri din Bucureşti cel mai extins lanţ este Mega Image, cu peste 60 de unităţi. Pe segmentul supermarketurilor principalii jucători sunt Mega Image, Billa, Carrefour Market, Interex şi GMarket. Supermarketurile Carrefour au avut anul trecut vânzări de 408 mil. lei (97 mil. euro), în creştere de la 354 mil. lei (84 mil. euro). Compania Angst a terminat anul trecut cu afaceri de 185 mil. lei (44 mil. euro), în scădere de la 192 mil. lei (45 mil. euro). Dacă exporturile şi livrările câtre HoReCa (hoteluri, restaurante) sunt nişe importante în activitatea companiei, cea mai mare parte a veniturilor Angst este generată de magazinele din lanţul propriu de retail, potrivit companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO