Companii

Ministerul Sănătăţii primeşte peste 435 de milioane de lei pentru plata datoriilor la medicamente

Autor: Mediafax

21.12.2011, 15:50 155

Ministerul Sănătăţii primeşte 435,5 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru plata datoriilor la medicamentele compensate şi gratuite, astfel încât să nu fie înregistrate la sfârşitul anului restanţe mai vechi de 90 de zile.

Decizia a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, în baza Ordonanţei de Urgenţă care prevede ca şi în anul 2011 fondurile pentru plata arieratelor să fie alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Executivului, după sistemul aplicat în 2010, prin derogare de la prevederile Legii finanţelor publice, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

"Sumele vor fi transferate de Ministerul Sănătăţii către Fondul naţional unic de asigurări de sănătate pentru a putea fi achitate furnizorilor datoriile la medicamentele compensate şi gratuite, astfel încât la finele anului să nu fie înregistrate restanţe mai vechi de 90 de zile", a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO