Companii

Ministerul Transporturilor semnează pentru achiziţia a 62 de trenuri electrice de la producătorul polonez PESA. Finanţarea, prin Fondul European de Modernizare, ajunge la 3 miliarde de lei

Ministerul Transporturilor semnează pentru achiziţia a...

Autor: Cristina Bellu

30.01.2024, 15:42 164

Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor, a semnat marţi, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai producătorului polonez Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz (PESA), contractul de achiziţie a 62 de trenuri electrice regionale, pentru 3,02 miliarde lei.

Noile trenuri vor circula pe 10 rute electrificate şi vor deservi oraşele Constanţa, Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău, Iaşi, Suceava, Braşov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistriţa, Cluj Napoca, Arad, Timişoara şi Reşiţa, la care se adaugă Municipiul Bucureşti.

“Achiziţionarea acestor trenuri este finanţată prin Fondul European de Modernizare (în urma unui proiect coordonat de Ministerul Transporturilor în vara anului trecut), ceea ce face posibil ca ARF să utilizeze fondurile disponibile prin PT 2021-2027 pentru achiziţia altor 60 de trenuri electrice”, spune Sorin Grindeanu.

Potrivit contractului, trenurile achizitionate marţi de la compania poloneză PESA au o capacitate de transport de 224 locuri şi vor putea circula cu o viteză maximă 160 kilometri pe oră.

Livrarea trenurilor se va face într-un interval cuprins între 24 luni (prima rama) şi 36 luni (ultima ramă), începând din 2026, astfel - Lotul 1 (20 de trenuri): valoare de 960 milioane de lei. Lotul 2 (23 de trenuri): valoare de 1,13 miliarde lei. Lotul 3 (19 trenuri): valoare de 931 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO