Companii

Miron, Ropharma: Avem acces la finanţare foarte avantajoasă pentru aceste vremuri

Miron, Ropharma: Avem acces la finanţare foarte avantajoasă pentru aceste vremuri

Autor: Andrei Chirileasa

24.11.2010, 23:58 128

Mihai Miron, acţionarul majoritar al companiei farmaceuticeRopharma Braşov (RPH), spune că arieratele din sănătate, care aulovit distribuitorii mari, nu i-au afectat foarte mult afaceriledeoarece beneficiază de finanţare "foarte avantajoasă pentru acestecondiţii de piaţă".

Miron spune că beneficiază în prezent de o linie de credit cu odobândă de 2,5% peste EURIBOR (adică circa 3,5% pe an), încondiţiile în care unele bănci locale au ajuns să plătească 4%pentru depozitele în euro. El lucrează cu ING, Bancpost şi BRD."Din păcate, suntem obligaţi să o folosim pentru capital de lucru,în loc de investiţii, pentru că nu ştim dacă până la sfârşitul luidecembrie mai luăm vreun ban de la stat", a precizat Miron, careacum un deceniu a dat lovitura prin vânzarea companiei pe care oînfiinţase, Europharm Braşov, către gigantul GlaxoSmithKline. Elspune că sumele pe care compania le are de recuperat de la statreprezintă mai mult de 50% din cifra de afaceri anuală. "N-ar fifoarte grav dacă s-ar respecta termenele de plată şi ar existapredictibilitate."

Afacerile Ropharma vor depăşi anul acesta nivelul bugetat de 325mil. lei (77 mil. euro), după ce compania a realizat în primelenouă luni vânzări de 262 mil. lei (62 mil. euro), în creştere cu29% faţă de perioada similară a lui 2009.

Acţiunile Ropharma au debutat ieri la categoria I a BVB,titlurile înregistrând o creştere de 2,3% faţă de nivelul deînchidere anterior de pe piaţa RASDAQ. La cotaţia de ieri, de 1,29lei/acţiune, compania are o capitalizare de 92 mil. euro. MihaiMiron controlează 82% din acţiuni, care valorează pe Bursă circa 75mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO