Companii

Motoractive si-a facut socoteli pentru afaceri de 35 milioane euro

29.01.2004, 00:00 37



Compania de leasing Motoractive a incheiat anul trecut 1.300 de contracte, cu o valoare totala a bunurilor finantate de 25 milioane euro, in crestere cu 35% fata de anul precedent.



"Dezvoltarea portofoliului s-a realizat, in principal, pe fondul cresterii finantarilor pe segmentul firmelor mici si mijlocii, respectiv a persoanelor fizice, in conditiile atragerii unor linii de finantare atat din tara (Raiffeisen, Banc Post, NBG, Piraeus), cat si de la institutii financiare din strainatate (DEG - Germania si FMO - Olanda)" a declarat Stefan Coroianu, director general al Motoractive.



Compania va incheia anul acesta contracte in valoarea de 35 milioane euro, apreciaza directorul general, in conditiile in care vor fi semnate contracte de finantare cu banci si institutii financiare in valoare de 25 milioane euro..



"In acest an, dorim sa ne consolidam prezenta teritoriala prin deschiderea de birouri noi, in completare la cele 4 deschise in cursul anului trecut. De asemenea, dorim sa ne crestem prezenta pe piata finantarii de echipamente, sa facem o prima emisiune de obligatiuni de 1 million euro si sa crestem capitalizarea firmei cu 1,5 milioane euro", a completat Coroianu.



Potrivit acestuia, in anul 2004, cresterea cea mai importanta pe piata leasingului se va realiza pe segmentul finantarii de echipamente.



"Leasing-ul imobiliar va lua avant numai in conditiile aparitiei unor operatori specializati si cu un suport de legislatie fiscala adecvat. De asemenea, trebuie mentionat ca leasing-ul romanesc este in continuare sensibil la modificari legislative de ordin fiscal si, de buna seama, anul electoral 2004 ar putea produce evolutii greu predictible ale pietei", a mai spus Coroianu.



Anul trecut, dupa primele noua luni, valoarea contractelor de leasing incheiate pe piata romaneasca era de 873,5 milioane euro. Peste 90% din aceasta valoare era reprezentata de contractele de leasing pentru autoturisme si autovehicule comerciale.



"Produsul cel mai de succes este in continuare leasing-ul de vehicule, cresterile realizandu-se pe fondul cresterii generale a achizitiilor de vehicule in Romania. Evolutiile pietei pe alte tipuri de echipamente sunt greu de estimat. In ceea ce priveste leasing-ul imobiliar, evolutiile au fost surpinzator de modeste" a adaugat Coroianu.



Potrivit analistilor, piata romaneasca de leasing (valoarea totala a contractelor incheiate) a ajuns anul trecut a 1,2-1,3 miliarde euro. Potentialul este insa mult mai mare, fiind estimat la 4-5 miliarde euro, insa pentru a ajunge la o astfel de valoare trebuie sa se dezvolte toate domeniile pietei, nu doar automobilele.



Motoractive este o companie de leasing independenta, adica nu este afiliata niciunei banci sau companii si a fost Infiintata in 1999. Actionarul principal al Motoractive este din luna septembrie a anului 2002 Fondul Romano-American de Investitii (FRAI), care detine 98% din actiuni, dupa ce a achizitionat participatiile detinute de Oresa Ventures si Romanian Investment Fund.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO