Companii

MTI a renunţat la reorganizarea CNADNR pentru a nu întârzia absorbţia fondurilor UE

MTI a renunţat la reorganizarea CNADNR pentru a nu întârzia absorbţia fondurilor UE

Autor: Lidia Neagu

28.03.2012, 13:03 224

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a renunţat la reorganizarea CNADNR prin separarea activităţilor, întrucât compania a fost acreditată în forma actuală la CE şi înfiinţarea unei noi structuri ar putea întârzia absorbţia fondurilor europene.

"La Compania de Drumuri şi la CFR directorii trebuie să fie atenţi pentru a nu schimba ceva faţă de cum sunt împărţite fondurile structurale pentru că s-ar putea să avem mari probleme la Comisia Europeană. Pentru că sistemul a fost acreditat în forma actuală şi dacă schimbăm ceva acum trebuie să regândim întreg procesul de absorbţie a fonsdurilor şi există riscul să apară întârzieri", a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor Alexandru Nazare, la o întâlnire a Consiliului Investitorilor Străini.

Reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ar fi urmat să vizeze separarea activităţilor de autostrăzi, drumuri naţionale, centuri ocolitoare şi întreţinerea infrastructurii.

Nazare a mai spus că altă problemă cu care se confruntă ministerul de resort este lansarea proiectelor în regim de concesiune, astfel încât lansarea acestora să nu contribuie la majorarea deficitului bugetar planificat.

În prezent rata de absorbţie a fondurilor europene este de 6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO