Companii

Noi defecţiuni tehnice la Tarom

Noi defecţiuni tehnice la Tarom

Autor: Mirabela Tiron

17.10.2016, 00:04 64

Avioanele Tarom înregistrează noi defecţiuni tehnice, 71 de pasageri care trebuia să ajungă vineri la Iaşi sau Satu Mare fiind ţinuţi ore întregi la sol  din cauza problemelor tehnice ale avioanelor.

Tarom a avut lunar cel puţin un avion cu defecţiune tehnică în ultimele cinci luni, sute de pasageri fiind blocaţi în aeroporturi, ajungând la destinaţie cu întârziere de câteva ore bune.

În septembrie, un avion al companiei aeriene Tarom cu 117 oameni s-a întors la Bucureşti din zborul către Amsterdam din cauza unei defecţiuni tehnice, la 35 de minute după decolare.

În august un alt avion al Tarom a lăsat blocaţi 150 de pasageri în aeroportul din Madrid, aeronava având defecţiuni tehnice.

În iulie, alţi 153 de pasageri au fost blocaţi câteva ore în aeroportul din Timişoara, oficialii companiei anunţând o defecţiune tehnică la aeronava ce trebuia să plece din Bucureşti. 

Şi în iunie, cinci curse Tarom erau anulate de pe aeroportul din Otopeni, două avioane Airbus având defecţiuni tehnice. Şi în mai un avion al Tarom ce opera o cursă de la Bucureşti la Belgrad a aterizat de urgenţă la Timişoara din cauza depresurizării cabinei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO