Companii
O firmă de consultanţă fiscală, una de leasing operaţional şi o alta de transport maşini cumpără cele mai mari flote de automobile electrice
Trei firme de pe piaţa locală vor cumpăra aproape 50 de automobile electrice şi vor primi ajutor de la stat prin programul Rabla Plus aproape jumătate de milion de euro, potrivit datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu.
De partea cealaltă, printre firmele respinse se numără de asemenea una de leasing operaţional – BCR Fleet Management – în condiţiile în care aceasta a depus o cerere de finanţare nesemnată de reprezentantul legal şi nu a depus actul juridic prin care directorului general i-au fost transmise puterile de reprezentare.
Cea mai mare flotă de maşini electrice, de 20 de autoturisme, va fi cumpărată de către firma Data Man Empretec, deţinută de unicul acţionar Silvia Popescu. Firma are un singur angajat şi sediul în Corbeanca Ilfov, are ca obiect de activitate potrivit Ministerului Finanţelor „activităţi combinate de secretariat“ şi un site prin care se promovează drept consultant fiscal. Anul trecut firma a avut o cifră de afaceri de 112.000 de lei şi un profit net de puţin peste 10.000 de lei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Schimbare de macaz în retail: Marile hipermarketuri lansează pe bandă branduri de discount, cu produse ieftine şi reduceri masive
-
Florin Georgescu, BNR: Suntem pe ultimul loc în UE la intermedierea financiară, dar indicatorii de soliditate financiară şi profitabilitate ai băncilor din România sunt peste mediile UE
-
Banii care nu vin niciodată: Cum au ajuns 2.500 de firme non-IT să aştepte cei 350 mil. euro din PNRR pentru modernizare de peste un an. „Calculatoarele pe care le-am trecut în ofertele iniţiale sunt deja de generaţie veche“
-
Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea
-
Industria locală de asset management, intrări nete de 578 de milioane de lei în martie, cea mai bună evoluţie lunară din ultimii trei ani
-
ZF Private Health. Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clinicii de Chirurgia Mâinii din Bucureşti: Clinica a pornit de la o nevoie în piaţă, cererea este mare pentru patologia mâinii
-
ZF/First Bank Lecţii de Business. Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT: Punctualitatea este un element de respect. O companie se bazează pe livrări la timp. Mi se pare esenţial
-
Sorin Pâslaru, ZF: Este foarte bine că vin investitori în centre de servicii şi suport, dar vom trece de statutul de economie periferică abia când la rândul lor firmele româneşti îşi vor automatiza şi externaliza procesele de business
-
Business sportiv. Cătălin Sprînceană, preşedinte, Federaţia Română de Ciclism: Avem 1.000 de ciclişti licenţiaţi, dar numărul practicanţilor este de cel puţin 6-7 ori mai mare. Stăm foarte bine la numărul evenimentelor de ciclism comparativ cu ţările din regiune
-
ZF Investiţi în România! Start-Up Nation devine un program social în 2024 şi se adresează mai mult categoriilor defavorizate. Ana Morun, Inspire Fonduri: Să nu începeţi să daţi bani consultanţilor drept avans
-
Afaceri de la Zero. Cristiana Coman a plecat din resurse umane şi a dezvoltat un brand de produse cosmetice cu ingrediente naturale pentru femei
-
ZF Live. Cum a mers creditarea retail şi corporate la CEC Bank la început de an? Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: La companii există o scădere a trendului de creditare şi cred că este cumva şi firesc. În cazul persoanelor fizice este o revenire a trendului de anul trecut
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: Prima etapă a programului BVB Arena, din 23 aprilie până pe 31 mai. Urmează apoi alegerea finalistelor şi semifinalistelor
-
Cazările Airbnb, pe care o platformă externă le estimează la 180 mil. euro, sunt o necunoscută pentru ANAF şi Ministerul Turismului. Cum face statul să închidă ochii la o piaţă care creşte cu 40%
-
Business sportiv. Undă verde pentru arena de 165 milioane de euro de la Timişoara: guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai noulului stadion