Companii

Oresa Ventures vinde compania La Fantana cu peste 35 mil. euro

Oresa Ventures vinde compania La Fantana cu peste 35 mil. euro

Click pentru imaginea marita

04.04.2007, 19:12 263

Fondul suedez de investitii Oresa Ventures este aproape de a vinde afacerea La Fantana, cel mai mare imbuteliator de apa in sistem watercooler, catre un investitor financiar, pentru o suma de peste 35 mil. euro, au declarat pentru ZF surse din piata.
La Fantana este detinuta de Oresa si Cristian Amza, actionar minoritar si director general al companiei, si este un business de 19 mil. euro pe acest an in pietele din Romania si Serbia, unde activeaza.
Conform surselor citate, Oresa a avut mai multe oferte pe masa, de la investitori strategici si financiari, iar in final a ales sa continue discutiile cu un singur investitor financiar. Este posibil ca tranzactia sa se incheie pana la finele lunii, cand se va anunta si investitorul financiar. Reprezentantii Oresa nu au dorit sa comenteze aceasta informatie.
Compania La Fantana SRL, controlata de La Fantana Holding, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 12 mil. euro pe piata locala, cu o marja a profitului de 9%. Fata de 2005, castigul s-a triplat. Pe cele doua piete unde are operatiuni in acest moment, vanzarile cumulate au fost in 2006 de 15,2 mil. euro, in crestere cu peste 35% fata de 2005.
Compania a finalizat anul trecut o investitie de 2,5 mil. euro la Sibiu, intr-o noua unitate de imbuteliere a apei in sistem watercooler, similara cu fabrica detinuta in Bucuresti. Cea de-a doua unitate de productie La Fantana este localizata la Talmaciu (judetul Sibiu), fiind construita pentru distributia in vestul tarii.
Oresa Ventures a creat businessul La Fantana prin preluarea companiei Aqua Natural, activa pe piata apelor imbuteliate, in anul 2001. Apa naturala La Fantana a fost lansata pe piata la finele anului 2001, in urma unor investitii de 3 mil. dolari (3 mil. euro) directionate, in mare parte, spre achizitia unor utilaje de imbuteliere si de testare a apei.
Compania La Fantana s-a extins, trei ani mai tarziu, pe piata din Serbia, vizand in continuare intrarea pe alte piete din regiune, precum Bulgaria sau Ucraina.
Oresa este un fond care activeaza pe piata locala de aproape 10 ani, de-a lungul timpului avand actiuni in companii de bere, outdoor, leasing, credite de consum (Credisson) sau retail de electrocasnice (Flanco).
Anul trecut, Oresa a preluat 49% din actiunile producatorului de vopsele Guzuchim (redenumit acum Fabryo), in urma unei tranzactii de 9 mil. euro (actiuni plus investitii).
Distributia apei plate in watercooler a cunoscut o dezvoltare puternica pe piata romaneasca in ultimii ani, aproape fiecare spatiu public fiind dotat cu un astfel de sistem. Cresterea de peste 25% a pietei de profil, inregistrata anul trecut, se va mentine si in acest an, potrivit jucatorilor din piata.
Cel mai important concurent al apei La Fantana este Cumpana, detinuta de compania Cumpana 1993, denumita Prudent Invest pana in anul 2004 si avand capital integral romanesc. Cumpana a fost lansata in anul 2000 pe piata, fiind prima apa imbuteliata in sistem watercooler din Romania.
Competitia pe piata de profil se intensifica odata cu intrarea unor imbuteliatori precum Perla Harghitei (Cristalina) pe un segment de nisa, cel al apelor minerale imbuteliate in watercooler. O alta companie de pe piata, Aqua Regis (imbuteliatorul apei Sapte Izvoare), a incheiat recent un parteneriat cu Perla Harghitei, pentru distributia produsului Cristalina (apa minerala decarbogazificata partial in watercooler).
Piata apelor naturale imbuteliate in sistem watercooler este estimata in prezent la 17-20 mil. euro. Spre comparatie, piata apelor minerale se ridica la peste 300 mil. euro, insa inregistreaza cresteri anuale mai mici, de aproximativ 6%. Productia de apa minerala plata a crescut anul trecut cu 15% fata de 2005, segmentul de piata fiind estimat la peste 70 mil. euro in prezent.
Piata locala de fuziuni si achizitii este in crestere, fiind in etapa in care investitorii strategici incearca sa intre pe piata sau, cei care sunt deja, sa-si consolideze pozitiile.
Conform estimarilor companiei de consultanta PricewaterhouseCoopers, companiile din constructii, cele din comert si cele de real estate vor fi capul de afis in acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO