Companii

Pavăl vrea să facă 400 milioane de euro cu reţeaua Dedeman

Autor: Cristi Moga

14.04.2011, 23:50 664

Compania de bricolaj Dedeman, controlată de fraţii Dragoş şiAdrian Pavăl din Bacău, îşi propune pentru acest an creştereaveniturilor cu circa 10%, până la aproape 400 mil. euro, pe fondulextinderii reţelei cu 4-5 magazine în acest an.

Dedeman a deschis ieri la Drobeta Turnu-Severin cel de-al 23-leamagazin de pe piaţa locală şi al doilea din acest an, o investiţiede 10 milioane de euro pentru o unitate cu o suprafaţă construităde 11.800 de metri pătraţi.

Primul magazin Dedeman deschis în acest an a fost cel din Cluj,în care compania a investit 16 milioane de euro.

"Cele două centre comerciale deschid seria de investiţii pen­truacest an, investiţii înscrise în strategia de creştere a ci­frei deafaceri cu 10% faţă de anul trecut", au anunţat repre­zentanţiiDedeman. În 2010 Dedeman a devenit liderul pieţei de bricolaj, dupăce a realizat venituri de 360 de milioane de euro, în creştere cu42%.

Compania este singurul jucător din piaţa de bricolaj care aanunţat o campanie agresivă de extindere şi pentru acest an,următoarea deschidere fiind programată în decurs de câteva luni."Finalizarea investiţiei de la Severin nu înseamnă şi finalizareaprogramului de extindere din acest an, care face parte dinstrategia de a acoperi geografic toată ţara în următorii ani.Această extindere va continua cu deschiderea, în mijlocul verii, aunui magazin în Baia Mare", spune Dragoş Pavăl, preşedinte şiacţionar al companiei.

Până în 2015 compania ar putea ajunge la 40 de magazine,acoperind astfel cea mai mare parte a judeţelor din România.

Cea mai mare reţea de bricolaj este în momentul de faţăde­ţinută de grupul german Praktiker, care operează 27 dema­gazine, dar care nu a anunţat planuri de investiţii înma­ga­zine noi în acest an.

Cu vânzări de 193 mil. euro anul trecut, Prak­tiker ocupă a douapoziţie pe piaţă, în funcţie de cifra de afa­ceri. Locul trei estedisputat de francezii de la Bricostore şi aus­triecii de la BauMax,care au 15, respectiv 14 magazine de bri­colaj şi au avut anultrecut vânzări de circa 140 mil. euro fiecare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO