Companii

Petrom face barter: "Noi dam carburanti, altii ne dau energie"

Petrom face barter: "Noi dam carburanti, altii ne dau energie"

Tamas Mayer, seful de marketing al Petrom

25.08.2009, 17:12 127

Dupa ce au inlocuit mersul la conferinte la Viena cu videoconferintele pentru a mai taia din costuri, managerii Petrom au mai apelat la o strategie: barterul.

Tamas Mayer, membru al directoratului Petrom responsabil cu activitatea de marketing, care a condus inca de la privatizarea din 2004 transformarea benzinariilor celei mai mari companii locale, spune ca desi barterul era o practica folosita si in anii trecut, in contextul crizei, in care tot mai multe companii au dificultati de plata, aceasta metoda de vanzare este din ce in ce mai des folosita.

"Suntem mult mai atenti acum cu limitele de credit pe care le au clientii nostri. Cautam fel si fel de compensari, practic facem barter. Unii ne dau energie, noi le dam combustibil si asa mai departe. Nu este o practica de ieri - de azi, doar ca acum o folosim mult mai pregnant", spune Mayer.

Masura face parte dintr-un intreg arsenal anticriza pe care cea mai mare companie din Romania l-a pus la punct anul acesta. Oficialii Petrom au anuntat prioritizarea proiectelor, micsorarea bugetelor de investitii, concedierea a 4.200 de angajati in primele sase luni. Concomitent cu aceste masuri majore Petrom a mai apelat si la alte strategii menite sa reduca din costuri: reevaluarea contractelor de consultanta, renegocierea contractelor cu diferitii furnizori sau chiar inlocuirea conferintelor din Viena, casa actionarului majoritar al Petrom, grupul petrolier austriac OMV, cu videoconferintele. Pe lista de economii a Petrom s-au mai numarat si trainingurile externe.

Mayer spune ca nici in perioada urmatoare lucrurile nu vor sta mai bine, estimand chiar ca ultimele patru luni din an vor duce la o inrautatire a conditiilor economice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO