Companii

Povestea Deutek, de la un antreprenor local, la două fonduri de investiţii şi apoi la gigantul PPG

Povestea Deutek, de la un antreprenor local, la două...

Autor: Cristina Roşca

03.11.2016, 16:01 1024

Gigantul american PPG, un conglomerat industrial cu afaceri de peste 15 mld. dolari anual, a preluat producătorul de vopsele Deutek de la fondul de investiţii Axxess Capital. Tranzacţia, evaluată la 40-50 mil. euro, aşteaptă acordul Concurenţei.

Fondată în 1993, Deutek importa iniţial vopselele sale din Germania, trecerea la producţia locală făcându-se în 1998, potrivit site-ului propriu. Compania care are în portofoliu branduri precum Danke! şi Oskar se bate cu Kober, Fabryo-Atlas, Azur şi Policolor.

Compania a trecut de-a lungul ultimilor 11 ani prin mai multe schimbări de acţionariat. Astfel, în 2005 omul de afaceri român Marius Ivan vindea alături de alţi acţionari compania pentru un total de 24 mil. euro, potrivit acestuia. Cumpărătorul era fondul de investiţii Advent. „Nu regret că am vândut atunci. Noi am construit piaţa şi cred că am vândut în momentul potrivit. În anii care au urmat piaţa a fost dificilă şi mulţi s-au chinuit să reziste. Dacă aveam parteneriat atunci cu un gigant precum PPG, da, am fi rămas pentru ca în final să le vindem tot lor. Mi-amintesc că am primit atunci un preţ prea bun ca să nu vând“, spune Marius Ivan.

Advent şi-a făcut exitul după opt ani, în timp ce Axxess Capital a ieşit din acest business după doar trei ani. Axxess Capital a fost următorul cumpărător. Fondul de investiţii a intrat în acţionariatul Deutek în 2013 când a preluat businessul de la un alt fond, Advent Internaţional. Informaţiile de atunci din piaţă arătau că Axxess Capital a luat afacerea la discount, după ce Advent plătise anterior 18 milioane de euro. În perioada aceea însă Deutek era pe pierdere, însă avea afaceri de 26 mil. euro.

Deutek se afla acum pe locul al patrulea în topul celor mai mari producatori de vopesele după cifra de afaceri de anul trecut de 131,6 mil. lei, în urcare cu aproape 7% faţă de 204.

Anul trecut, producătorul a înregistrat un profit de 13,2 milioane de lei (3 milioane de euro) la un total de 340 de salariaţi. Ultimii trei ani au adus pentru Deutek rezultate pe plus după ce din 2009 până în 2012 inclusiv compania a fost pe pierdere. În perioada 2009-2012 firma a avut pierderi totale de aproximativ 70 de milioane de lei (15,5 mil. euro) , potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO