Companii

Nemţii care produc la Ghimbav pentru Porsche şi Daimler şi-au majorat afacerile cu 52%

Nemţii care produc la Ghimbav pentru Porsche şi Daimler...

Autor: Laurentiu Cotu

06.08.2014, 00:05 788
Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler sau BMW, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 60,6 mil. euro, mai mult cu 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită noilor proiecte câştigate.

Compania estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 120 mil. euro, în creştere cu 48% faţă de anul trecut.

Nemţii produc în fabrica din Ghimbav, judeţul Braşov, comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de co­mandă din consola centrală, clienţii companiei fiind producătorii auto BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Daimler. Momentan, capacitatea de producţie a fabricii de componente auto din Ghimbav este de 8 milioane de piese anual. Compania va demara în următoarea perioadă producţia de serie pentru panoul de control climă al noului model Audi TT.

„Piaţa s-a dezvoltat peste aşteptări în prima jumătate a anului, dovadă fiind o creştere a cifrei de afaceri cu peste 15% faţă de cea planificată. Finalul anului va fi la fel de optimist, mai ales în categoria auto­tu­ris­melor de clasă medie şi peste medie“, a declarat pen­tru ZF Transilvania Miha­ela Forgaciu, director general al Preh România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO