Companii

Primele declaraţii oficiale după cea mai mare tranzacţie din piaţa farma. Şeful A&D Pharma: Cu noul acţionar vom fi mai agresivi în procesul de extindere

Robert Popescu, director general A&D Pharma: Tranzacţia cu A & D Pharma este primul pas pe care un operator important, cu fonduri puternice în spate, îl face în piaţa locală.

Robert Popescu, director general A&D Pharma: Tranzacţia cu A & D Pharma este primul pas pe care un operator important, cu fonduri puternice în spate, îl face în piaţa locală.

Autor: Cristina Bellu

19.01.2018, 00:08 3175

♦ Vânzarea grupului A&D Pharma către fondul de investiţii Penta Investment a fost una dintre cele mai mari trei tranzacţii de anul trecut.

„Odată cu venirea noului investi­tor mă aştept să apară o dez­vol­ta­re mult mai puternică a retailului pe care îl avem, iar expansiunea să se realizeze mai repede, având în ve­de­re puterea financiară deţi­nu­tă de fondul de investiţii“, a spus ieri, la ZF Live, Robert Popescu, directorul general al grupului farmaceutic A&D Pharma.

Executivul, care spune că managementul companiei va rămâne acelaşi şi după finalizarea acordului, face astfel primele declaraţii oficiale după semnarea acordului între cele două părţi, în decembrie anul trecut.

Fondul de investiţii Penta Investments cu sediul în Cehia a semnat la finalul lunii decembrie acordul privind preluarea gru­pu­lui A & D Pharma.

Ca urmare a acestei tran­zacţii, fondul devine acţionar al com­paniei Mediplus Exim, lide­rul pieţei de distribuţie de medi­camente, şi al celui de-al doilea jucător din retailul farma cu reţelele Sensiblu şi Punkt.

Tranzacţia a inclus şi com­­pania A&D Pharma Marke­ting & Sales, plat­­for­ma de mar­keting şi vânzări far­ma­­ceu­tice din Eu­ro­pa Cen­tra­lă şi de Est a gru­pului.

„Într-o tran­zac­ţie, investi­torul se uită în primul rând la per­for­manţa companiei, la stabi­lita­tea şi la capacitatea de a se dez­volta şi apoi se uită la piaţa în care operează şi la predicti­bi­li­tatea acesteia.

„Tranzacţia cu A & D Phar­ma este primul pas pe care un ope­ra­tor important, cu fonduri pu­ter­nice în spate, îl face în piaţa lo­cală“, explică Robert Popescu.

Grupul A & D Pharma a fost până la finalul anului trecut o afa­cere antreprenorială, fiind fondat de Walid Abboud (48 de ani), Roger Akoury (49 de ani), Ludovic Robert (46 de ani) şi Michel Eid. Încă de la început, cei patru au fost extrem de dis­creţi, nu au dat interviuri şi nu au apă­rut la evenimente publice. A existat o excepţie. Unul dintre fon­datori a discutat cu ZF în 2009 des­pre începuturile afacerii, însă a dorit ca numele să nu-i fie făcut public.

Grupul A & D Pharma a avut în 2016 afaceri de 5,7 mld. lei (1,3 mld. euro), ultimul an pentru care există date publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO