PwC România: Introducerea noului sistem de plata defalcată a TVA va genera dificultăţi de cash-flow majore la nivelul companiilor

8 aug 2017 Autor: Roxana Rosu

Introducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenţionează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăţilor de TVA,  va genera dificultăţi de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiţionale pentru contribuabili, sunt de părere consultanţii fiscali din cadrul PwC România.

Potrivit proiectului de ordonanţă, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opţional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.   

Conform noului sistem privind plata defalcată a TVA ce se doreşte a fi implementat, la momentul efectuării unei livrări de bunuri/prestări de servicii furnizorul va avea obligaţia de a comunica beneficiarului un cont dedicat de TVA (deschis la unităţi ale trezoreriei statului sau la instituţii de credit), urmând ca beneficiarul să efectueze plata contravalorii TVA în contul de TVA al furnizorului, fiecare factură având, în acest sens, două plăţi aferente, una pentru TVA, respectiv, una pentru baza impozabilă. 

Sumele încasate în contul de TVA pot fi folosite de către contribuabili doar pentru a achita la rândul lor TVA datorată către furnizorii acestora sau către bugetul de stat la termenele stabilite de lege.  În cazul încasărilor în numerar, cu cardul sau prin substitute de numerar, contribuabilul va avea obligaţia virării în contul de TVA propriu a sumelor de TVA aferente în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la încasare. Sumele din contul de TVA pot fi transferate către un cont curent al titularului numai cu aprobarea prealabilă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), procedura şi condiţiile de aprobare urmând a fi publicate.

 „PwC România susţine necesitatea implementării unor măsuri de creştere a gradului de colectare a TVA la bugetul de stat şi combatere a evaziunii fiscale, însă astfel de măsuri trebuie să fie întotdeauna proporţionale cu scopul urmărit şi documentate prin studii de impact care să evidenţieze beneficiile estimate ale măsurilor propuse în contrapartidă cu eventualele costuri generate de implementarea acestora”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România şi Europa de Sud Est.

În opinia ei, noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăţi de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiţionale pentru contribuabili legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, gestionarea plăţilor, precum şi cu modificarea procedurilor interne de lucru. De asemenea, companiile vor suporta costuri adiţionale cu comisioanele bancare generate de creşterea semnificativă a tranzacţiilor bancare şi cu eventualele sancţiuni impuse în cazul unor erori sau întârzieri de implementare.

”Am dori să atragem atenţia asupra consecinţelor atrase de implementarea sistemului, atât la nivelul contribuabililor ce vor avea dificultăţi operaţionale în vederea implementării sistemului într-un termen extrem de scurt, precum şi la nivelul ANAF care va avea sarcini suplimentare cu privire la aprobarea solicitărilor de transfer a unor sume din contul de TVA în contul curent”, a adăugat Mihaela Mitroi.

Consultantul PwC a adăugat că pentru implementarea acestui sistem este necesară obţinerea unei aprobări din partea Comisiei Europene privind aplicarea unei măsuri de derogare de la Directiva de TVA, întrucât limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziţie asupra acestora este asimilată cu un drept de dispoziţie al administraţiei fiscale asupra sumelor de TVA.

”O asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, un sistem similar fiind propus spre implementare doar opţional în Polonia şi numai pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat în Italia, care a obţinut şi o derogare în acest sens”, a conchis Mihaela Mitroi. 

 
Cuvinte cheie:
tva
, plati
, sistem
, pwc
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide