Reindustrializarea României. Cât câştigă un salariat din industrie: 2016 a fost anul cu cele mai mari creşteri salariale pentru angajaţii din fabrici de la criză încoace

15 iun 2017 Autor: Dana Ciriperu

Salariul mediu net în industria prelucrătoare s-a majorat cu 12% anul trecut, la 1.906 lei (428 de euro), în linie cu creşterea salariului mediu pe economie, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat de la debutul crizei din  2008. Peste 1,37 milioane de oameni lucrau în industrie la sfârşitul anului 2016.

Venitul net lunar al unui angajat din industria prelucrătoare reprezintă 91% din salariul mediu net pe economie, iar creşterea acestei ponderi de la un minim de 80% în 2008 coincide cu schimbarea profilului principal de export al economiei locale. Dacă în 2004 specializarea României la export era industria textilă, după 2008 locul a fost luat de mijloacele de transport rutier.

Potrivit unei analize realizate de profesorul Cezar Mereuţă, dacă în 2004 primele trei specializări de export ale României erau îmbrăcămintea, metalurgia, pielăria-încălţămintea, în ultimii ani situaţia este complet schimbată. În top trei specializări la export ale României se află fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea de maşini şi echipamente şi fabricarea echipamentelor electrice.

Ziarul Financiar organizează luni 26 iunie o conferinţă pe tema Reindustrializării României pentru a vedea cât de fezabil este acest proiect.

Vedeţi aici mai multe detalii despre Conferinţa ZF Cum poate fi reindustrializată România

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.06.2017

 
Cuvinte cheie:
Reindustrializarea României
, salariat
, salarii
, industrie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide