Retail&Agrobusiness

Un fost director al fabricii Heineken din Constanţa şi-a construit propria microberărie şi a intrat cu brandul Cazino în restaurante şi magazine

Anul trecut, microberăria din Constanţa a produs 7.400 de litri de bere Cazino, iar pentru anul acesta este estimată o producţie de 30.000 de litri.

Anul trecut, microberăria din Constanţa a produs 7.400 de litri de bere Cazino, iar pentru anul acesta este estimată o producţie de 30.000 de litri.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

05.09.2017, 00:05 2563

Radu Chiţu, 72 de ani, a proiectat de-a lungul carierei mai multe fabrici de alcool, bere sau produse alimentare, iar după ce strâns mai bine de două decenii echipamente pentru propria fabrică a reuşit să pună pe picioare micro­berăria Cazino în Sibioara (jud. Constanţa).

„În fabrică lucrez singur deocam­dată până când o să avem nişte rezultate care să ne convingă de faptul că afacerea merge bine. Eu sunt manager general, femeie de serviciu, proiectant şi frigotehnist. Unul dintre băieţi se ocupă de desfacere, iar celălalt de marketing, dar are şi afacerea lui“, spune Radu Chiţu, care a investit, din primele estimări, peste 125.000 de euro în fabrică. A început să cumpere echipa­mente pentru propria fabrică încă din anii’90, după ce a decis să renunţe la jobul „călduţ” de şef de compartiment într-un centru de calcul electronic şi să se dedice meseriei sale de inginer în industrii fermentative ( bere, vin etc.). A proiectat mai întâi, în 1992, o fabrică de bere cu ajutorul finanţării unui român plecat în SUA. Unitatea s-a închis însă după câţiva ani de activitate într-o perioadă în care giganţii interna­ţionali începeau să câştige tot mai mult teren pe piaţă. „Doi ani am proiectat şi construit pentru diverşi clienţi fabrici de alcool, de muştar şi altele, dar în niciun moment nu am renunţat la ideea de-a avea propria făbricuţă de bere“, povesteşte Radu Chiţu, care în 1998 s-a angajat în cadrul firmei austriece BBAG (devenită ulterior Brau Union - n. red.), care preluase fabrica de bere din Constanţa. Unitatea de producţie a fost cumpărată de grupul olandez Heineken în anul 2000. Radu Chiţu a fost mai întâi inginer şef şi apoi directorul fabricii din Constanţa, lucând în unitatea de producţie până în 2009, când a ieşit la pensie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO