Retail&Agrobusiness

Un producător din Satu Mare: Pentru noi, o creştere de 10% nu este un obiectiv prea îndrăzneţ

Producătorul de paste făinoase din Satu Mare este controlat de antreprenorul Richard Hutton, care s-a născut în România

Producătorul de paste făinoase din Satu Mare este controlat de antreprenorul Richard Hutton, care s-a născut în România

Autor: Mădălina Panaete

20.10.2014, 00:05 183
Producătorul pastelor făinoase Hutton din Satu Mare, companie cu acţionariat majoritar românesc, a avut în primele nouă luni o creştere a vânzărilor cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar pentru întreg anul conducerea companiei ţinteşte trecerea pragului de 10 milioane de lei (peste 2,2 milioane de euro) cifră de afaceri.
 
„Dorim să menţinem tendinţa (de creştere - n. red.) şi în lunile următoare profitând din plin de faptul că în lunile reci din an consumul de paste creşte semnificativ peste tot în lume“, a declarat Emil Latiş, directorul de vânzări al companiei care a terminat anul trecut cu un rulaj de circa 9 milioane de lei.
 
Compania a demarat noi parteneriate cu distribuitorii din mai multe judeţe ale ţării, în special în Oltenia, Muntenia şi Moldova, astfel că pastele sub brandul Hutton au ajuns în peste 4.500 de magazine din 35 de judeţe. La începutul anului 2013, conform informaţiilor furnizate la acea vreme de companie, brandul Hutton era prezent în doar 12 judeţe din ţară.
 
Compania este controlată de antreprenorul Richard Hutton, care s-a născut în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO