Companii

România, în top trei cele mai mari creşteri ale cheltuielilor cu medicamentele per capita, plus 6% într-un deceniu

România, în top trei cele mai mari creşteri ale...

Autor: Georgiana Mihalache

04.01.2024, 00:02 259

România consumă pe medicamente circa 250 euro per capita, sub media Uniunii Europene  În zece ani, cheltuielile cu medicamentele au crescut cu 6%, potrivit datelor OECD.

Alături de alte produse al căror preţ s-a majorat, şi la medicamente piaţa a resimţit o creştere, astfel că în ultimii zece ani, cheltuielile per capita cu medicamentele destinate diferitelor afecţiuni au crescut cu peste 6%. Datele sunt cuprinse într-o analiză a OECD, care acoperă cheltuielile pe medicamente cu prescripţie şi fără reţetă.

Acest ritm este printre cele mai accelerate dintr-un total de 33 de ţări, plasând România pe locul al treilea după procentul de evoluţie.

„România are una dintre cele mai mari alocări financiare pentru decontarea medicamentelor ca procent din totalul cheltuielor în sănătate din UE, se poate interpreta fie ca un exemplu de politici publice nesustenabile, fie ca alocări insuficiente în sănătate în general, ceea ce face ca în aparenţă decontarea medicamentelor să consume mult din bugetul sănătăţii”, a explicat Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO