Companii

SANADOR a deschis un centru de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică în Floreasca

SANADOR a deschis un centru de excelenţă în endoscopia...

Autor: Mirabela Tiron

18.09.2023, 13:31 229

SANADOR, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private, a deschis astăzi un centru de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică. Centrul, ce furnizează servicii medicale avansate în domeniul endoscopiei digestive, funcţionează în Calea Floreasca 165, la etajul al doilea, în regim ambulatoriu şi de spitalizare de zi, într-o clădire din zona de nord a Capitalei.

„Am înfiinţat Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca din dorinţa de a extinde serviciile medicale deja disponibile la Spitalul Clinic SANADOR, pentru a facilita accesul la proceduri avansate de endoscopie digestivă la standardele de excelenţă SANADOR, cu ajutorul celor mai moderne tehnologii şi echipamente. Continuăm, astfel, să oferim pacienţilor din România servicii medicale deosebit de performante, în condiţii avansate de siguranţă şi confort, cu ajutorul unei echipe medicale de mare prestigiu şi cu foarte multă experienţă”, a declarat Dr. Doris Andronescu, directorul general SANADOR. 

Activitatea Centrului de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca este coordonată de Prof. Dr. Gabriel Constantinescu, specialist în domeniul procedurilor avansate de endoscopie intervenţională, cu o experienţă ce numără zeci de mii de astfel de proceduri, potrivit oficialilor companiei.

„Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca este un centru de mare anvergură, cu dotări de excepţie. Aparatura de foarte înalt nivel ne ajută să realizăm diagnostice de mare precizie pentru afecţiunile digestive. Detaliile aproape microscopice pe care le putem observa cu aceste echipamente ne permit diagnostice de mare fineţe. Toate procedurile se efectuează sub anestezia asigurată de medici ATI şi este foarte importantă şi siguranţa în care se realizează recuperarea post-anestezică. Centrul dispune de un departament ATI foarte modern, pentru supravegherea pacienţilor după proceduri. Practic, Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca îşi desfăşoară activitatea la un nivel occidental de vârf”, a declarat Prof. Dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie şi medicină internă, coordonatorul Centrului de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca.

Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca este dotat cu echipamente de ultimă generaţie la nivel internaţional. Fiecare sală de proceduri endoscopice dispune de câte un turn de endoscopie 3D 4K Olympus X1, dotat cu toate tipurile de sonde, inclusiv pentru ecoendoscopie, şi cu tehnologiile necesare pentru obţinerea celor mai bune rezultate: TXI – pentru îmbunătăţirea vizibilităţii posibilelor leziuni prin îmbunătăţirea calităţii imaginii endoscopice; ENDO-AID CADe – o aplicaţie software care utilizează inteligenţa artificială pentru a sugera prezenţa unor potenţiali polipi colonici, a adenoamelor sau a unor tumori maligne; NBI – o tehnologie optică avansată, care permite realizarea cu acurateţe a diagnosticului optic pentru toate afecţiunile importante ale tractului gastrointestinal; RDI – un sistem ce permite creşterea considerabilă a vizibilităţii vaselor de sânge din profinzimea mucoasei şi a surselor de sângerare; EDOF – o facilitate care permite observaţia endoscopică precisă printr-un focus larg şi prin puterea de afişare a oricărui detaliu.

Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca dispune şi de un sistem Olympus inovator, complet automatizat, de sterilizare, uscare şi păstrare a sondelor de endoscopie, pentru ca fiecare procedură să fie pe deplin sigură pentru pacienţi, au mai transmis oficialii companiei.

Pe lângă o gamă extinsă de proceduri avansate de endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică, Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca asigură şi servicii medicale complementare pentru diagnosticul în gastroenterologie, cum sunt manometria esofagiană şi pH-metria cu impedanţă.

Toate procedurile endoscopice se realizează cu anestezia asigurată de medici ATI. Centrul, care îşi desfăşoară activitatea în regim de spital de zi şi de ambulatoriu, dispune de un departament ATI, dotat cu toate echipamentele necesare, şi de mai multe rezerve.

Înfiinţat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deţinând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din ţară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale şi puncte de recoltare, radiologie şi imagistică medicală de înaltă performanţă, situate în Bucureşti. Spitalul Clinic SANADOR are un compartiment de primiri urgenţe adulţi şi copii, 21 linii de gardă şi flotă proprie de ambulanţe.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO