Companii

TAROM si-a bugetat investitii de 135 de milioane de euro

12.03.2007, 19:05 33

Compania Nationala de Transport Aerian si-a bugetat pentru anul acesta investitii de 135 de milioane de euro, de patru ori mai mult fata de anul trecut, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli al companiei.
In cea mai mare parte, banii vor fi destinati achizitionarii a doua aeronave Airbus A318, compania urmand sa primeasca la sfarsitul lui 2007 ultimele doua din cele patru aeronave A318 contractate in 2004, cu o valoare de 114,5 mil. dolari. Cele doua aeronave primite au fost introduse pe destinatii precum Bruxelles, Frankfurt, Istanbul, Larnaca, M?nchen, si Tel Aviv, potrivit informatiilor de pe site-ul compaiei. Cea mai mare parte din investitiile companiei vor fi asigurate prin credite bancare - 140 mil. lei (40 mil. euro) -, dar si din fonduri proprii - 33 mil. lei (9,4 mil. euro).
Programul investitional sustinut din resurse proprii va fi derulat pe trei directii - realizarea de lucrari de constructii-montaj, importuri, investitii in diverse locatii din Romania si reparatii capitale motoare si aeronave. Compania va investi, de asemenea, in renovarea compartimentelor cargo (birouri, terminal, camera frigorifica), in echipamentele de la sol, sectia de reparatii a aeronavelor, compartimentul servicii tehnice, precum si in modernizarea unor agentii Tarom din teritoriu.
Totodata, pentru cele doua avioane care vor ajunge la sfarsitul anului sunt prevazute credite externe de circa 278 milioane de lei (79,4 mil. euro).
TAROM nu va dispune in acest an de fonduri bugetare pentru investitii. Compania Nationala si-a bugetat pentru acest an o crestere de 6,5% a veniturilor totale, la 1,04 mld. lei (aproape 300 mil. euro) si o majorare de 5,6% a veniturilor din exploatare, la 890,2 mil. lei (254 mil. euro).
TAROM a transportat in 2006 aproape 1,3 mil. pasageri si si-a propus pentru acest an 1,4 mil. pasageri, potrivit Association of European Airlines. Gradul de ocupare a fost anul trecut de 62%, fata de 61% in 2005. Totodata, in ianuarie compania a transportat 104.000 de pasageri, in crestere cu peste 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care gradul de ocupare a fost de 61%, potrivit AEA.
Tarom opereaza o flota compusa din cinci avioane Boeing 737-300, patru aeronave Boeing 737-700, doua avioane Airbus 318-111 si sapte ATR 42-500.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO