Companii

Toate magazinele din mall-urile deţinute de Grupul Iulius în Iaşi, Timişoara, Cluj şi Suceava s-au redeschis

Toate magazinele din mall-urile deţinute de Grupul...

Autor: Roxana Rosu

16.06.2020, 15:01 435

Toate magazinele din proiectele mixte Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, dar şi din reţeaua naţională Iulius Mall din Cluj-Napoca, Suceava şi Iaşi s-au redeschis, măsurile de siguranţă incluzând acţiuni permanente de dezinfecţie, implementarea unui program de tracking în mall şi sistem video online de verificare a gradului de ocupare.

În plus, compania a reorganizat fluxurile de acces, a optimizat calitatea aerului şi a introdus obligativitatea purtării măştilor.

În cele cinci mall-uri din portofoliul companiei IULIUS au magazine peste 1.000 de retaileri.

 „Ne bucurăm să revedem mall-urile animate. Ne-am pregătit cu toţii pentru acest moment şi avem convingerea că prin toate acţiunile noastre şi ale retailerilor putem să oferim publicului siguranţa pe care o caută în această perioadă. Am intensificat în această perioadă comunicarea cu retailerii şi am găsit înţelegere şi susţinere din partea lor, astfel încât procentul de redeschidere a spaţiilor închiriate din cele cinci mall-uri din portofoliul IULIUS a fost de 100%.”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS.

În următoarea lună peste zece magazine ale unor branduri internaţionale urmează să inaugureze magazine în mallurile Iulius, unele în premieră în regiunile respective. Deschiderile erau planificate iniţial pentru perioada în care centrele comerciale au fost închise.

„Avantajul proiectelor noastre stă în conceptele mixte, care permit experienţe multiple, prin integrarea parcurilor cu suprafeţe generoase şi dezvoltarea la parterul cădirilor de birouri a unor funcţiuni complementare, cum sunt restaurantele, care dispun de terase amenajate înspre parc”, a adăugat Sebastian Mahu.  

Iulius propune un pachet de peste 40 de acţiuni de prevenire şi măsuri de distanţare fizică implementate în reţeaua naţională de mall-uri. Fluxurile de intrare/ieşire sunt reorganizate diferenţiat, iar la intrare sunt termoscannere pentru monitorizarea temperaturii, covoare profesionale impregnate cu substanţe active, dispensere cu dezinfectant şi personal instruit pentru a monitoriza respectarea normelor de siguranţă. Accesul este permis doar cu purtarea măştii de protecţie, iar la intrări sunt amplasate automate cu mănuşi, măşti şi dezinfectant, pe care clienţii le pot cumpăra.

Pentru menţinerea distanţării fizice, este implementat un sistem de tracking care permite raportarea densităţii în timp real şi acces video online pentru vizualizarea gradului de ocupare pentru mall şi parc, capacitatea lifturilor este limitată, fluxul pe scările rulante şi fixe este diferenţiat pentru urcare/coborâre, iar în zonele de aşteptare există semnalistică ce evidenţiază păstrarea distanţei.

Totodată, sistemul de ventilaţie funcţionează cu un procent de 100% aer proaspăt, fără recirculare.

Măsuri de protecţie au fost luate şi pentru parcuri, acolo unde vor fi montate staţii mobile de dezinfecţie, iar băncile sunt dezinfectate în permanenţă.

Grupul Iulius are un portofoliu operaţional care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 146.200 mp de spaţii office.  Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava) şi ansamblurile mixte Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara.

Pe segmentul office, IULIUS se numără printre cei mai mari dezvoltatori şi operatori de spaţii de birouri, având 12 clădiri clasa A integrate în proiecte mixte.

Anul trecut, IULIUS şi Atterbury Europe au inaugurat proiectul Iulius Town, care a presupus intregrarea Iulius Mall Timişoara într-un amplu proiect de regenerare urbană. Este cea mai mare investiţie din vestul ţării, în valoare totală de 442 milioane de euro.

Recent, grupul a anunţat o investiţie de 3 mld.euro, în parteneriat cu Romexpo, pentru dezvotarea unui proiect imobiliar mixt format din 14 turnuri de birouri, Muzeu de Istorie Monetară, cel mai mare oceanariu din ţară şi hotel de cinci stele. 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO