Companii

Transportatorul Dunca şi-a bugetat un plus al afacerilor de 5-10% pentru anul viitor

Romeo Dunca

Romeo Dunca

Autor: Mirabela Tiron

12.12.2013, 21:36 889
Romeo Dunca, acţionarul companiei de transport de marfă Dunca Expediţii, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, spune că şi-a bugetat o creştere cu 5-10% a cifrei de afaceri anul viitor ca urmare a extinderii flotei din acest an.

„În acest an am investit în 70 de camioane noi, de aceea aşteptăm ca anul viitor să transportăm mai multă marfă. Afacerile companiei vor ajunge la circa 40 mil. euro în acest an“, a spus el.

Dunca Expediţii, pentru care lucrează aproape 700 de angajaţi, livrează marfă în străinătate cu cele 500 de camioane. Clienţii companiei  sunt din domeniul auto şi al produselor de larg consum. Principala piaţă este Europa. Printre clienţii firmei se numără Automobile Dacia, Michelin, Linde Gaz şi alţii, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Omul de afaceri spune că tot în acest an a angajat şi 70 de persoane, dată fiind investiţia făcută în parcul auto.

Compania Dunca Expediţii şi-a crescut în fiecare an afacerile. De la un nivel de 29,4 milioane de euro cifră de afaceri  în 2007 compania a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 34 milioane de euro şi un profit de 1,2 milioane de euro, după cum arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.12.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO