Companii

Turiştii au rezervat cazări în valoare totală de peste 360 milioane euro prin intermediul Booking şi Airbnb în 2022

Turiştii au rezervat cazări în valoare totală de...

Autor: Miruna Diaconu

05.04.2023, 00:07 241

Booking şi Airbnb au interme­diat cazări în valoare totală de peste 360 mil. euro în 2022, conform unei analize făcute de ZF pe baza datelor Eurostat. Astfel, în 2022 turiştii au rezervat 4,6 milioane de nopţi prin in­ter­mediul platformelor online, ceea ce reprezintă circa 20% din nu­mă­rul total de înnoptări înre­gistrate de toate unităţile de cazare din România.

În 2022, unităţile de cazare din România au înregistrat circa 24 mili­oane de înnoptări, cu 17% mai mult faţă de 2021, potrivit datelor Institu­tului Naţional de Statistică. Numărul nopţilor rezervate prin intermediul plat­formelor online a crescut cu circa 10% în 2022 faţă de 2019, potrivit Eurostat. ZF a calculat dimensiunea pieţei platformelor online luând în calcul numărul de înnoptări înregistrate în 2022 şi un preţ mediu pe noapte de circa 80 de euro. Dacă 360 mil. euro reprezintă valoarea cazărilor inter­me­diate, între 10% şi 20% din această sumă reprezintă businessul platformelor pe plan local, adică comisionul încasat de acestea.

Booking are circa 25.000 de proprietăţi listate în România, în timp ce Airbnb numără în jur de 18.000 de cazări pe plan local.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO