Companii

Un producător din Covasna livrează 20% din cartofii vânduţi de Carrefour

Un producător din Covasna livrează 20% din cartofii vânduţi de Carrefour

Autor: Gabriel Razi

04.11.2011, 00:00 824

Firma Agrico-m, care cultivă cartofi pe 100 de hectare de teren în judeţul Covansa, va furniza 2.000 de tone de cartofi pe an francezilor de la Carrefour după ce a investit 1,3 milioane de euro în utilaje şi spaţii de depozitare în ultimii cinci ani.

"Am achiziţionat de curând o linie de ambalare şi de spălare a cartofilor în care am investit 160.000 de euro, iar în ultimii ani am luat fonduri europene de 1,1 milioane de euro cu ajutorul cărora ne-am dotat ferma cu tractoare şi am construit un depozit frigorific", a explicat Mihail Mucşi, director general al Agrico-m, cu ocazia oficializării parteneriatului cu Carrefour România.

În urma investiţiilor ferma a ajuns să deţină o capacitate de stocare totală de 3.600 de tone de cartofi. Astfel, depozitele companiei pot stoca 90% din producţia anuală de cartofi a fermei.

"Nu am avut până acum un furnizor în România care să ne poată livra în mod constant cartofi de calitatea pe care o cerem noi, spălaţi şi ambalaţi. Acesta este şi motivul pentru care am recurs la importuri", a explicat Alina Horgea, manager achiziţii produse proaspete Carrefour România, retailer prezent pe piaţa locală pe seg­mentul hipermarketurilor, super­mar­keturilor şi magazinelor de pro­xi­mitate.

Pe piaţa locală retailerul fran­cez vinde anual 100.000 de tone de cartofi, care îi aduc veni­turi de 3,5 milioane de euro, potrivit cal­culelor ZF care au în vedere un preţ mediu de 1,5 lei/kilogram.

Cartofii livraţi de Agrico-m către Carrefour ajung pe rafturile magazinelor operate de retailerul francez în pungi de 2,5 kilograme al căror preţ se ridică la 3,99 de lei, potrivit informaţiilor dintr-o broşură a companiei. În aceste condiţii costul pe kilogram este de 1,5 lei. Acesta este însă unul dintre cele mai ridicate preţuri pentru un kilogram de cartofi de pe piaţa locală. La sfârşitul lunii octombrie în pieţele şi magazinele din Bucureşti preţul unui kilogram de cartofi varia între 0,8 lei şi 1,5 lei/kilogram, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Statistica MADR nu face însă precizarea dacă sunt luaţi în considerare atât cartofii ambalaţi, cât şi cei vrac.

Mai mult, în privinţa preţurilor de achiziţie atât a cartofilor ambalaţi, cât şi a celor neambalaţi reprezentanţii retailerului nu au făcut nicio precizare. "Preţurile sunt confidenţiale", a con­chis Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour România.

La rândul său Vlad Ardelean, director comercial al Carrefour România, a spus că parteneriatul cu Agrico-m este unul "din care toată lumea câştigă".

Pe parcursul anului preţul cartofilor a variat pe piaţa internă de la 1 leu/kilogram la 3 lei/kilogram, potrvit datelor ZF. Producţia internă de cartofi a ajuns în acest an la 3,6 mi­lioane de tone, în creştere cu 12% faţă de 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO