Companii

Un SRL-D din judeţul Cluj care face pungi personalizate a ajuns la afaceri de 3 milioane de lei

Un SRL-D din judeţul Cluj care face pungi personalizate...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

13.09.2017, 00:04 299
Omnis Bags, o firmă de tip SRL-D (societate cu răspundere limitată -debutant nr.) din judeţul Cluj, care a primit finanţare de la stat pentru dezvoltare, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 3 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania Omnis Bags a fost înfiinţată în 2012 de către Amalia Litta, o tânără care a lucrat mai mulţi ani în domeniul pro­duc­ţiei de pungi. Absolventă a Facultăţii de Ma­na­gement din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, A­malia Litta a investit iniţial 16.000 de euro în afacere, o parte din bani provenind din finanţarea de la stat şi o altă parte din resurse proprii. Ea povestea că cea mai mare parte dintre pungile personalizate pe care le producea în atelierul din judeţul Cluj ajungeau pe pieţele externe. De altfel, compania colabora cu companii din domeniul cosme­ticelor. Profitul companiei s-a situat anul trecut la 466.000 de lei, în creştere cu 25% faţă de anul anterior. În medie, 28 de oameni au lucrat în cadrul Omnis Bags anul trecut, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO