Companii

Unde se va situa cel mai mare magazin pe care IKEA îl construieşte în Bucureşti

Unde se va situa cel mai mare magazin pe care IKEA îl...

Autor: Mădălina Dediu Panaete, Bogdan Alecu

16.01.2017, 17:28 9698

Retailerul suedez de mobilă IKEA va deschide în 2018 al doilea magazin din România, pe bulevardul Theodor Pallady din Capitală. Acesta este situat lângă complexul comercial unde au magazine jucători din retail precum Auchan, Jumbo, JYSK şi Decathlon, reiese dintr-un document de pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei.

Magazinul, cu o suprafaţă de circa 37.000 de metri pătraţi, este mai mare decât cel din zona Băneasa, care are o suprafaţă de circa 25.000 de metri pătraţi, conform celor mai recente date.

“(…) noul concept este diferit de cel pus în circulatie de spaţiul de la Băneasa, în ideea în care va fi mai mare, va cuprinde o gamă mai diversificată de produse şi va antrena un spaţiu de lucru pentru 500 de muncitori. Parcela a fost obţinută de pe urma comasării a 37 de loturi, acţiunea în care a fost implicată şi Primaria Sectorului 3 si se află pe o veche zonă industrială, dezafectată”, se arată într-un document al Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a PMB.

Investiţia, care se rtidică la 80 de milioane de euro (teren şi construcţie), va crea 300 de locuri de muncă, conform datelor furnizate de companie.

Până la deschiderea noului magazin, IKEA este în căutare de terenuri pentru noi unităţi în Timişoara, Braşov şi Cluj-Napoca.

IKEA a avut în anul financiar 2015 -2016 (1 septembrie 2015 – 31 august 2016) vânzări de 514 milioane de lei ( fără TVA) adicăpeste 115 milioane de euro, în creştere cu 21% faţă de perioada similară anterioară. Compania a vândut peste 17,3 mil. produse, cel mai căutat produs fiind mobilierul pentru sufragerie care s-a vândut în peste 80.000 de exemplare, urmat de mobilierul pentru bucătărie vândut în 5.500 de exemplare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO