Companii

Univers'all ataca si pe sectorul minimarketurilor cu Uni'all

04.11.2003, 00:00 48

Reteaua de supermarketuri Univers'all, care a ajuns saptamana trecuta la al cincilea magazin, a decis ca este momentul sa dezvolte in paralel si un alt concept, de magazin de cartier a€“ Uni'all.
"Am deschis al patrulea supermarket al retelei la parterul Centrului Comercial Tomis Mall. In acelasi timp am preluat de la compania care detine centrul comercial si patru supermarketuri de cartier pe care le-am reunit sub brandul Uni'all", a declarat Razvan Petrovici, directorul general al grupului GFS, cel care detine compania Univers'all. Potrivit acestuia, cele doua formate de magazin sunt complementare.
"Magazinele Uni'all sunt un experiment, iar daca acesta va fi de succes il vom extinde si in alte orase din tara, inclusiv in Bucuresti" a adaugat reprezentantul GFS. In timp ce supermarketul de la Constanta are o suprafata de vanzare de 1.600 de metri patrati, magazinele Uni'all au intre 500 si 800 de metri patrati.
"Strategia de dezvoltare pe termen lung a companiei vizeaza extinderea in cat mai multe orase ale tarii, indiferent de marimea lor sau de prezenta altor operatori, intr-un ritm estimat la 3-4 magazine pe an", a mai spus Petrovici.
Univers'all si-a inceput activitatea pe piata romaneasca anul trecut, cand a deschis primele sale trei magazine la Sibiu (in luna aprilie), Suceava (octombrie) si Targu Mures (noiembrie). Magazinele, cu o suprafata de vanzare de 2.500 de metri patrati, au fost construite de la zero si au realizat vanzari cumulate de 270 de miliarde de lei (aproape 9 milioane euro) anul trecut. Pentru acest an, oficialii companiei estimau ca vanzarile vor ajunge la 700 de miliarde de lei, adica circa 20 de milioane de  dolari.
Anul acesta, compania a deschis inca doua magazine, la Iasi, in luna august si cel de la Constanta de saptamana trecuta. Aceste doua magazine au reprezentat insa o schimbare in strategia Univers'all, in conditiile in care au fost deschise in spatii inchiriate, in cadrul unor centre comerciale, pe locatii deja existente.
Aceasta nu a fost insa singura modificare a strategiei de dezvoltare a companiei de pana acum. Initial Univers'all intentiona sa deschida magazine in orasele mici, dar cu o putere de cumparare peste medie. Ulterior, dupa ce in Sibiu, unde se afla primul magazin Univers'all au aparut un magazin de tip cash & carry, operat de grupul german Metro si unul de tip discounter a€“ XXL Mega Disocunt!, detinut de un alt grup german, Rewe, strategia companiei s-a schimbat, iar Bucurestiul, zona cu cea mai ridicata putere de cumparare din Romania, a intrat in atentia Univers'all. Prin deschiderea in acest an a unui magazin in zona Unirea, Univers'all va intra in concurenta directa cu principalele retele de supermarketuri din Romania. In prezent, Mega Image, membra a grupului belgian Delhaize le Lion opereaza in Bucuresti cea mai mare parte a magazinelor sale. Billa, membra a grupului german Rewe, opereaza in Bucuresti 3 magazine, La Fourmi - 8 magazine, iar Gima a€“ un magazin.
Reteaua Univers'all face parte din grupul GFS, alaturi de companii precum GFS Duty Free (opereaza 17 magazine duty-free in punctele de trecere a frontierei), GFS Distribution (distribuie marci de bauturi alcoolice precum Johnnie Walker, Bailey's, J&B si Smirnoff, Metaxa si Bols), Hard Construct (desfasoara activitati in domeniul constructiilor) si GFS Communication (relatii publice si dezvoltare de soft) si ATR Services (activitati de comisionare vamala si logistica). Grupul GFS are ca obiectiv pentru acest an o cifra de afaceri de 70 de milioane de euro, in crestere cu 40% fata de anul 2002. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO