Companii

Valvis are 1,2 mil. euro pentru promovarea Aqua Carpatica şi ţinteşte 10% din piaţă

Autor: Cristina Roşca

18.11.2010, 23:39 310

Jean Valvis, omul de afaceri elveţian de origine greacă, cedeţine compania Valvis Holdings, doreşte să obţină în următorii doiani o cotă de piaţă în volum de 10% pe segmentul apelor minerale,după ce a lansat pe piaţa locală apa Aqua Carpatica.

"Estimăm un volum de vânzări de aproximativ 40 de milioane de litriîn anul următor şi o cotă de piaţă de aproximativ 10% în următoriidoi ani pentru Aqua Carpatica", spune Valvis, care a vândut în 2002Dorna Apemin către Coca-Cola.

Omul de afaceri reintră astfel în competiţie cu o altă marcă pecare el a creat-o, Dorna, care se află pe poziţia a cincea în topulbrandurilor de apă minerală, după Borsec, Izvorul Alb, IzvorulMinunilor - Stâna de Vale şi Bucovina, potrivit unui top alcompaniei de cercetare a pieţei MEMRB pentru luna octombrie 2010.Potrivit studiului citat, cele cinci mărci au o cotă de piaţăcumulată de 53,9 în volum.

Noul brand nu şi-a propus însă să muşte din cota de piaţă acompetitorilor, ci doreşte să crească mizând pe potenţialul pieţeilocale.
"Studiile indică faptul că în România consumul este în medie de 60de litri, în timp ce în Europa Occidentală a ajuns la 120 de litri.Aşadar vizăm o piaţă cu potenţial de creştere, în care este locpentru noi branduri", spun reprezentanţii Valvis Holding.

La un preţ mediu de vânzare de 2,5 lei per litru la raft şi vânzăride 40 de milioane de litri, Aqua Carpatica ar putea genera înprimul an încasări la raft de 100 de milioane de lei (23,3 mil.euro).

Valvis pătrunde după aproape opt ani din nou pe această piaţă,dominată de jucători români şi estimată la 300 de milioane de euro,după ce a investit 12,5 milioane de euro în tehnologii de captareşi îmbuteliere. Unitatea de producţie se află la 20 de kilometri deVatra Dornei, în comuna Panaci, are o capacitate anuală deproducţie de 92 milioane de litri şi angajează în prezent 100 depersoane.

Aqua Carpatica se vinde deja în reţelele Metro, Auchan, Cora,Carrefour, Real şi Kaufland.
Cu celelalte lanţuri compania se află în negocieri. Preţul la raftvariază în funcţie de reţeaua de hipermarketuri.

"Preţul apei în ambalaj de 0,5 litri este cuprins între 1,59 şi1,79 lei, iar cel pentru 1,5 litri variază între 2,4 şi 2,7 lei",au declarat reprezentanţii Valvis Holding.
Aqua Carpatica este distribuită în toate judeţele ţării, companiaavând încheiate parteneriate cu 59 de distribuitori locali.
Mai mult, Aqua Carpatica va fi exportată şi pe alte pieţe. Spredeosebire de piaţa locală unde apa minerală va fi comercializată înambalaje PET şi de sticlă în cantităţi de 0,5 şi 1,5 litri, pe planextern ea va fi distribuită doar în ambalaj de sticlă, la 0,7litri.
"Acest brand de apă minerală, ce se poziţionează în categoriapremium, dorim să îl exportăm pe cele mai exigente şi pretenţioasepieţe ale capitalelor occidentale", spune Valvis.
Pentru promovarea şi poziţionarea brandului Aqua Carpatica, grupulValvis Holding va investi 1,2 mil. euro, sumă ce include atâtcampania de lansare, cât şi alte proiecte de construire abrandului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO