Companii

Vulcan Bucureşti ţinteşte afaceri de 25 de milioane de lei şi dublarea numărului de angajaţi anul acesta

Vulcan Bucureşti ţinteşte afaceri de 25 de milioane de...

Autor: Carol Dan

29.07.2015, 13:06 978

Compania Vulcan din Bucureşti speră să ajungă anul viitor la 1.200 de angajaţi, mai mult decât dublu faţă de nivelul actual şi mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 25 de milioane de lei.

“Ne lipseşte mâna de lucru. Capacitatea de producţie este acum la 50 la sută din cât se poate din cauză că forţa de muncă a fost înjumătăţită.”, a spus Remus Vulpescu, directorul general al Vulcan S.A Bucureşti.

Compania are în prezent 560 de salariaţi, iar potrivit lui Vulpescu, de la începutul anului a reangajat 50 de oameni care au fost daţi afară în momentul în care compania a intrat în insolvenţă.

Vulcan, înfiinţată în urmă cu 111 ani produce utilaje si echipamente pentru industria de petrol şi gaze şi a scos pe piaţă un nou produs denumit Elefantul Arab care urmează să sape după ţiţei, pentru inceput, în Orientul Mijlociu.

Numărul maxim de angajaţi a fost atins în urmă cu 30 de ani, când, în Vulcan S.A lucrau 14.000 de oameni. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO