Companii

ZF pregăteşte de lansare Atlasul de business al României, ediţia a doua. Cum arată harta motorizării pe plan local?

ZF pregăteşte de lansare Atlasul de business al...

Autor: Bogdan Alecu

22.05.2023, 00:07 831

Atlasul de business al României, ediţia a doua, este propunerea ZF de a citi businessul prin intermediul a 50 de hărţi care oferă imaginea României de astăzi.

În ediţia din acest an a anuarului Atlasul de business al României, ZF a realizat în premieră harta gradului de motorizare pe fiecare judeţ. La nivel naţional sunt 413 autoturisme la mia de locuitori, numărul maşinilor fiind raportat la populaţia rezidentă din fiecare judeţ. Astfel, România începe să „prindă din urmă“ Europa de Vest la numărul de maşini. Bucureştiul depăşeşte puternic media europeană, având 732 de autoturisme la mia de locuitori, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la poliţie şi INS. De partea cealaltă, multe companii îşi au în mare parte sediul central în Capitală, la fel ca firmele de leasing, motiv pentru care în Bucureşti pot fi înregistrate maşini care în realitate circulă în alte judeţe. De partea cealaltă, judeţele cu cele mai puţine maşini la mia de locuitori sunt cele în care veniturile sunt sub media naţională, iar numărul pensionarilor este în cele mai multe cazuri peste cel al persoanelor active în câmpul muncii. Botoşaniul este judeţul cu cele mai puţine maşini, avân 268 la mia de locuitori, urmat de Călăraşi cu 271 şi Vâlcea cu 292. Parcul auto al României a ajuns la final de 2022 la peste 10 milioane de vehicule din care circa 8 milioane sunt autoturisme. Cele mai multe sunt autoturismele cu o vechime de peste 20 de ani, cele care respectă cel mult normele Euro 2. Care sunt judeţele cu cele mai multe maşini şi cu cel mai mare grad de motorizare găsiţi răspunsul în anuarul ZF Atlasul de business al României.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO