Constructii & Imobiliare

Aţi auzit de Sport Vision, R&R Boutique şi Issimo Home? Sunt cei mai noi chiriaşi ai FASHION HOUSE Outlet

FOTO

FOTO

Autor: Alina-Elena Vasiliu

13.01.2016, 15:54 1494

FASHION HOUSE Outlet, primul centru de tip outlet din România, aduce, în complexul din Militari, brandurile Sport Vision, R&R Boutique şi Issimo Home, în vreme ce Tom Tailor îşi dublează suprafaţa magazinului existent, transmit reprezentanţii centrului comercial.

Din portofoliul operatorului de magazine multi-brand Sport Vision, fac parte peste 40 de mărci de încălţăminte, vestimentaţie şi echipamente sportive, printre care Nike, Adidas, Reebok şi Puma. Issimo Home produce textile premium pentru baie şi casă, iar în ceea ce priveşte brandul R&R Boutique, aparţinând unui producător de încălţăminte premium, acesta deschide acum primul outlet din România, în care va comercializa atât produse proprii, cât şi o serie de branduri internaţionale.

Tom Tailor, un brand aflat în portofoliul grupului de modă Kenvelo, unul dintre cele mai puternice de pe piaţa locală, va extinde spaţiul din FASHION HOUSE Outlet Centre cu 173 de metri pătraţi, ceea ce ridică suprafaţa totală a magazinului la 320 de metri pătraţi.

“După ce anul trecut am încheiat contracte cu zece noi chiriaşi, astăzi suntem bucuroşi să anunţăm alte trei branduri care s-au alăturat proiectului FASHION HOUSE Outlet Centre din Bucureşti”, a declarat Brendon O’Reillly, managing director al FASHION HOUSE Group. Suprafaţa magazinelor deschise prin noile contracte de închiriere ajunge, astfel, la 770 de metri pătraţi.

În 2015, complexul din Militari a reuşit să atragă zece chiriaşi noi: Guess, Mustang Jeans, Spanish Kids, Kiddie Rides, Format Lady, Faith by MD, Nissa, Napoleni, TED’s şi Lacoste&Gant.

Proiectul FASHION HOUSE Outlet Centre din cadrul West Park a fost inaugurat în 2008 şi este primul centru de tip outlet din România, dezvoltat de FASHION HOUSE Group, parte a Liebrecht&wooD Group. Proiectul din România are o suprafaţă închiriabilă de 20.000 de metri pătraţi şi cuprinde peste 60 de magazine. Întregul grup gestionează cinci outleturi sub brandul FASHION HOUSE Outlet Centre în Polonia, România şi Rusia.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO