Dezvoltatorul imobiliar Globalworth are în plan achiziţia a trei clădiri de birouri în România

27 nov 2017 Autor: Roxana Rosu

Dezvoltatorul imobiliar Globalworth Real Estate Investments Limited vrea să achiziţioneze în viitorul apropiat trei clădiri de birouri în România, cu  o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 100.000 mp, în paralel cu lansarea unor proiecte pe terenurile deţinute deja în Bucureşti şi Timişoara.

În afară de achiziţiile din România, compania vrea să cumpere două în Polonia, investiţia totală fiind de aproximativ 410 milioane euro.

”Pe măsură ce economia românească continuă să înregistreze o creştere puternică, suntem încântaţi să anunţăm menţinerea unui ritm de dezvoltare în linie cu obiectivele noastre. Portofoliul nostru a crescut în acest trimestru, prin includerea clădirii C din complexul Green Court în noul Central Business District din Bucureşti şi finalizarea primului turn din cadrul proiectului Globalworth Campus, unde suntem încântaţi să avem ca principal chiriaş compania Amazon. Pe lângă investiţia strategică anunţată recent în Polonia, avem în vedere o serie de alte oportunităţi atractive de investiţii, toate acestea pornind de la misiunea noastră, de a ne consolida poziţia în topul celor mai importanţi proprietari de birouri din Europa Centrală şi de Est. În plus, pentru a putea profita de toate aceste oportunităţi, am anunţat recent intenţia de a atrage o nouă majorare de capital, a declarat Dimitris Raptis, Deputy Chief Executive Officer şi Chief Investment Officer Globalworth.

Compania pregăteşte noi proiecte de dezvoltare în Bucureşti, pe terenul de pe strada Luterană, deţinut de companie din 2014, unde urmează să fie dezvoltat un complex de birouri până în anul 2020 estimativ, şi în Timişoara, prin extinderea parcului de industrie uşoară TAP, prin faza a doua a proiectului, a cărei finalizare este prevăzută în perioada 2018-2020. În plus, compania intenţionează să dezvolte două proiecte noi în Bucureşti şi Varşovia (prin GPRE). Cele patru proiecte au potenţialul de a oferi o suprafaţă totală închiriabilă de peste 250.000 de metri patrati între 2018 şi 2022.

Valoarea de piaţă a portofoliului companiei a ajuns în septembrie la 1,08 miliarde euro, cu 4,1% mai mult faţă de 30 iunie 2017. Creşterea a fost determinată în principal de achiziţia clădirii Green Court Building C în august 2017 şi de investiţiile din primul trimestru al anului pentru proprietăţile în curs de dezvoltare (Globalworth Campus şi TAP), complexul de industrie uşoară din Timişoara. În acest trimestru nu a fost efectuată o estimare a investiţiilor.

Valoarea activului net era de 764,7 milioane euro, faţă de 759,8 milioane euro la 30 iunie, iar valoarea activului net/acţiune a crescut la 8,36 EUR, faţă de 8,30 EUR la 30 iunie 2017.

 Venitul Operaţional Net, de 34,9 milioane euro la finalul primelor nouă luni ale anului, a crescut cu 3,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, când valoarea acestuia era de 33,8 milioane euro.

EBITDA (Normalised EBITDA) din activităţile operaţionale în curs de desfăşurare a fost de 29,5 milioane EUR pentru cele nouă luni încheiate la 30 septembrie 2017, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă în 2016, când valoarea acesteia era de 28,5 milioane EUR.

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
bucuresti
, timisoara
, proiecte
, birouri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide