Globalworth, fondul lui Papalekas, a ajuns la active imobiliare de peste 800 mil. euro

12 aug 2015 Autor: Andreea Neferu

Compania de dezvoltare imobiliară Globalworth, fondată şi condusă de grecul Ioannis Papalekas, a ajuns la finalul primului semestru la un portofoliu imobiliar evaluat la aproape 809 milioane de euro, în creştere cu 12,7% faţă de sfârşitul primului trimestru, ca urmare a încheierii tranzacţiei de achiziţie a unei clădiri din cadrul proiectului de birouri Green Court, dezvoltat de suedezii de la Skanska.

De asemenea, Globalworth a înregistrat în primele şase luni un profit net din exploatarea activelor de circa 11,8 milioane de euro, de trei ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport publicat de compania de dezvoltare imobiliară.

“Piaţa românească oferă oportunităţi atractive de investiţii în domeniul imobiliar pe termen mediu spre lung. Globalworth consideră că fluxurile globale de capital se vor muta treptat dinspre pieţe considerate a fi <<sigure>> către pieţe mai periferice, aşa cum este România, în căutarea unor investiţii ce oferă randamente mai mari”, se arată în raportul Globalworth.

Globalworth este unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, achiziţionând în ultimii ani mai multe proprietăţi, printre care clădirile de birouri UniCredit Tower, Tower Center, Cathedral Plaza, City Mall sau imobilul A din cadrul proiectului Green Court. De asemenea, Globalworth mai are în derulare mai multe investiţii, construind clădiri de birouri precum Bucharest One sau Globalworth Campus în Bucureşti.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.08.2015

 
Cuvinte cheie:
imobiliare
, active
, fond
, crestere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide