Constructii & Imobiliare

World Class deschide un centru de fitness de 2.600 mp în proiectul One Cotroceni Park din Capitală şi ajunge la o reţea de 45 de unităţi în ţară

World Class deschide un centru de fitness de 2.600 mp în...

Autor: Cristina Bellu

20.11.2023, 11:14 262

Reţeaua de săli de fitness World Class, liderul pieţei de profil, se extinde cu o nouă locaţie într-un spaţiu de 2. 600 metri pătraţi în cadrul proiectului One Cotroceni Park din Bucureşti, dezvoltat de One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din piaţa locală.

În urma deschiderii centrului, reţeaua de săli de fitness operate de World Class va ajunge la 45 de unităţi, potrivit datelor transmise de oficialii companiei.

„World Class One Cotroceni va fi al 45-lea club din reţea şi îi aşteptăm pe viitorii membri cu o experienţă de antrenament de ultimă generaţie şi cu o echipă înalt calificată de antrenori personali şi instructori, cu certificare internaţională, pregătiţi să ofere o experienţă unică de antrenament holistic şi de wellness.", spune Kent Orrgren, CEO World Class România.

One Cotroceni Park este cel mai amplu proiect de regenerare urbană din Bucureşti, cu funcţionalităţi mixte, format dintr-o zonă rezidenţială cu peste 850 de apartamente, precum şi o zonă comercială şi un business park cu două clădiri de birouri.

„One Cotroceni Park combină funcţiile rezidenţială, de birouri şi comercială în peisajul urban într-un mod extrem de eficient, oferind multiple beneficii atât pentru zona în care este situat, cât şi pentru locatari şi chiriaşi. Suntem încântaţi de faptul că aceste beneficii includ şi o nouă locaţie World Class, care va contribui la un stil de viaţă activ, sănătos şi dinamic al comunităţii care se formează în jurul acestei dezvoltări imobiliare mixte", adaugă Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO