Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Bogdan Pîrvu, Evolor: „Blocajul de pe piaţa rezidenţială este una dintre cele mai mari provocări pentru noi“

22.08.2023, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Cel mai important proiect de investiţii al companiei este achiziţia şi modernizarea unei facilităţi logistice în Râmnicu Vâlcea, pe platforma Oltchim ♦ Bugetul pentru această dezvoltare este de aproximativ 3 mil. euro.

Starea actuală a pieţei rezidenţiale, unde tranzacţiile cu locuinţe sunt, de la începutul anului, sub nivelul din 2022, se numără printre provocările majore cu care se confruntă companiile din domeniul construcţiilor, furnizori pentru acest segment imobiliar.

„Blocajul de pe piaţa rezidenţială, costurile mari cu creditarea, deficitul acut de forţă de muncă specializată sunt cele mai mari trei provocări pentru noi“, a spus Bogdan Pîrvu, CEO al producătorului de vopsele Evolor, ca răspuns în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediţia 2023.

Cel mai important proiect de investiţii al companiei este achiziţia şi modernizarea unei facilităţi logistice în Râmnicu Vâlcea, pe platforma Oltchim. Bugetul pentru această dezvoltare este de aproximativ trei milioane de euro.

Evolor a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 77 de milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul precedent. Profitul de 6,9 milioane de lei a fost sub cele 7,7 milioane din 2021, iar numărul mediu de angajaţi s-a menţinut la circa 115.

Evolor a fost înfiinţată în 1993 sub denumirea Sarcom de fraţii Aurel şi Marinică Potop, iar din octombrie 2021 este deţinută de holdingul ROCA Industry, specializat pe segmentul materialelor de construcţii. Compania are o cotă de piaţă de 8% şi comercializează produse precum vopseluri lavabile de interior şi exterior, tencuieli decorative, emailuri, lacuri, grunduri, diluanţi şi produse complementare, pigmenţi. Cele mai cunoscute branduri ale companiei sunt Sticky şi Coral.

În prezent, produsele Evolor se găsesc în reţelele Dedeman, Leroy Merlin şi Brico Dépôt. Compania urmăreşte de asemenea eficientizarea operaţională, atât prin extinderea capacităţii de stocare, într-o facilitate logistică suplimentară amplasată în proximitatea fostei platforme industriale Oltchim, cât şi prin implementarea unui proiect care vizează construirea unui parc fotovoltaic, pentru a reduce dependenţa energetică. La export, Evolor a trimis în luna mai 2023 primele produse în Republica Moldova.

Pe piaţa locală de vopsele, Sarcom concurează cu businessuri precum Kˆber, Akzo Nobel, Policolor sau Sentosa.