Curs BNR

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Autor: Marius Oncu

19.02.2015, 10:38 444

În jurul orei 10:00, euro era cotat între băncile comerciale la 4,4420 - 4,4450 lei, faţă de 4,4525 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul zilei precedente.

Volumele au depăşit cu aproximativ jumătate media pentru prima oră de operaţiuni, schimburile fiind perfectate în intervalul 4,4420 - 4,4465 lei/euro. Cursul a deschis la 4,4465 lei/euro în piaţa locală, după ce pe parcursul nopţii, când sunt activi mai mult jucători străini iar volumele sunt mici, s-a menţinut aproape de 4,4500 lei/euro.

În regiune, forintul şi zlotul se aflau în stagnare faţă de euro.

Pe pieţele externe, francul elveţian era tranzacţionat în jurul orei 10:00 în scădere cu 0,2% faţă de ultimele operaţiuni de miercuri, la 0,9296 euro. La această cotaţie poate fi calculat un curs de 4,1310 lei/franc, mai mic decât referinţa publicată de BNR miercuri la mijlocul zilei.

Cursul anunţat de BNR pentru euro a crescut miercuri cu 0,23 bani, la 4,4503 lei, maximul lunii februarie, variaţia foarte redusă a leului fiind în linie cu evoluţia înregistrată şi de alte valute din regiune, în timp ce francul elveţian a scăzut cu 2,7 bani, la 4,1623 lei.

BNR a anunţat marţi un curs de 4,4480 lei pentru euro şi de 4,1895 lei pentru franc.

Cursul euro a urcat miercuri peste 4,45 lei pentru prima dată în luna februarie. Anterior, euro a fost cotat peste 4,45 lei cel mai recent pe 28 ianuarie, când a fost anunţat de BNR la 4,4585 lei.

Pentru dolar, banca centrală a publicat o referinţă în urcare cu 0,27 bani, de la 3,9052 lei la 3,9079 lei. Referinţa record pentru dolar a fost înregistrată tot pe 23 ianuarie, dată la care moneda americană a fost cotată la 3,9980 lei.

Aproape de momentul anunţării cursului BNR, dolarul se situa pe pieţele externe în creştere cu 0,2% raportat la ultimele tranzacţii de marţi, la 0,8782 euro. Marţi, în jurul orei 13:00, moneda americană se tranzacţiona la 0,8774 euro.

Francul elveţian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, ca urmare a eliminării la mijlocul lunii a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei. La cursul de miercuri, francul se plasează cu 9,2% sub recordul din 23 ianuarie, dar se află cu 11,2% peste referinţa BNR din 14 ianuarie, ultima înainte de anunţul Băncii Elveţiei.

Miercuri, aproape de ora 13:00, francul elveţian era tranzacţionat pe pieţele externe în stagnare faţă de ultimele tranzacţii de marţi, la 0,9350 euro. Marţi la ora 13:00, francul se situa pe pieţele externe la 0,9415 euro.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO