Economia verde

Pagina verde. UrbanizeHub, o organizaţie care vrea să îmbunătăţească viaţa în oraşe: Vrem să replicăm modelul de parc liniar din sectorul 6 şi în alte oraşe din România

02.11.2023, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Totodată, organizaţia îşi doreşte să crească la nivel european şi a început să aibă discuţii cu oraşe din Albania, Muntenegru şi Bosnia.

UrbanizeHub, o organizaţie care reuneşte experţi din urbanism, arhitectură, peisagistică, geografie, dezvoltare sustenabilă, vrea să creeze un concept de regenerare urbană în cartierul Ferentari din Bucureşti. „Vom face urbanism participativ în Ferentari, pe o anumită stradă, iar conceptul testat vom încerca să-l replicăm şi în alte zone“, spun reprezentanţii organizaţiei.

Printre proiectele majore derulate până acum de UrbanizeHub se numără Alianţa Oraşelor Verzi, Proiectul Liniei, Lugoj: Proximity, APEL. „În perioada următoare, ne dorim să organizăm o ediţie UrbanLab for Green Cities în toamnă la

Cluj-Napoca şi la Bucureşti. Vom continua proiectul Liniei din sectorul 6, primul concept de parc liniar din România, şi vom face consultări publice şi pe alte proiecte majore din sectorul 6. De asemenea, sperăm să replicăm modelul de parc liniar din sectorul 6 şi în alte oraşe din România care au genul acesta de spaţii ale CFR, pentru a le transforma în spaţii verzi, pentru comunitate, pentru oameni.“ UrbanizeHub a participat la proiectul de design al Parcului Liniei din sectorul 6 din Capitală, care a constat în transformarea în spaţiu verde a unui teren neamenajat şi a unei căi ferate nefuncţionale. Proiectul urmează să se dezvolte în continuare, lucrările la faza a doua, cuprinsă între Gara Cotroceni şi bd. Doina Cornea, începând în luna iunie şi urmând să fie gata, conform planificării, până la sfârşitul acestui an. Organizaţia derulează acţiuni educaţionale, de regenerare urbană, proiecte de urbanism participativ, planificare urbană şi strategii de dezvoltare pentru îmbunătăţirea vieţii în oraşe. Unul din instrumentele folosite este un concept de conferinţe sub titulatura de Urban Talks, prin care conectează comunităţile urbane din România. „În ultimii şase ani, am organizat conferinţe în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Oradea şi Valea Jiului. În cadrul acestor conferinţe, am adus împreună experţi din domenii conexe dezvoltării sustenabile, experţi ai Băncii Mondiale, reprezentanţi ai Comisiei Europene, guvernului şi administraţiilor locale, antreprenori, lideri din societatea civilă şi oameni implicaţi în comunităţile urbane.“ Ca parte dintr-un proiect Horizon de inovare, alături de parteneri naţionali şi internaţionali din Barcelona, Praga, Paris, Lisabona, UrbanizeHub şi-a propus să înverzească 12.000 de metri pătraţi din sectorul 2, prin procese participative. UrbanizeHub a fost fondată în 2017 de Graţian Mihăilescu, cu experienţă de 15 ani în dezvoltarea urbană sustenabilă. „Până în 2050, odată cu dublarea dimensiunii actuale a populaţiei urbane, aproape 7 din 10 oameni din lume vor locui în oraşe. Cu peste 80% din PIB-ul global generat în oraşe, urbanizarea poate contribui la creşterea durabilă dacă este gestionată bine prin creşterea productivităţii, permiţând inovaţiei şi ideilor noi să apară. Acest fenomen de creştere a oraşelor vine la pachet cu o serie de provocări. Oraşele sunt cei mai mari poluatori, vin împreună cu traficul, aglomeraţia urbană, dar în acelaşi timp vin cu o putere inovatoare.“

UrbanizeHub lucrează prin proiecte europene, prin laboratorul UrbanLab for Green Cities, prin evenimente precum UrbanTalks şi prin proiecte dezvoltate direct cu administraţiile publice.

„În anii următori ne dorim să accesăm primă rundă de finanţare din cadrul unor Fonduri de Investiţii care pun accent pe componenta ESG. Ne dorim totodată să incubăm unul sau două startupuri care să crească împreună cu noi şi să devină soluţii pentru oraşe. De asemenea, nu excludem să diversificăm portofoliul de servicii şi să intrăm pe unele businessuri care să fie sub umbrela UrbanizeHub.“

Totodată, organizaţia îşi doreşte să crească la nivel european şi a început să aibă discuţii cu oraşe din Albania, Muntenegru şi Bosnia.

În ceea ce priveşte problemele majore cu care se confruntă marile oraşe din România în acest moment, UrbanizeHub a identificat mai multe.

„Comunităţile urbane mari au probleme ce ţin de poluare, mobilitate eficientă, crearea de spaţii verzi şi asigurarea unui nivel de calitate a vieţii corespunzător pentru cetăţeni. Chiar dacă am fi tentaţi să spunem că traficul este principala sursă de poluare, statisticile arată că poluatorii principali sunt clădirile. Aproximativ 50% din poluare este generat de necesarul energetic, fie că vorbim de încălzirea locuinţelor sau activităţile de rutină dintr-o casă, pe care clădirile îl consumă. Aici putem să vorbim şi despre pierderile energetice din oraşe cu sistemele de încălzire centralizată, în special când ne referim la Capitală. Cu toate acestea un sistem centralizat, dacă are parte de un management eficient reprezintă un proiect sustenabil.“

Mobilitatea urbană eficientă se referă în primul rând la opţiunile pe care le are un om ca să se poată deplasa rapid şi eficient în afară de maşina personală, iar în România standardele de transport public nu oferă o alternativă reală şi nu dispun de o infrastructură adecvată.

Spaţiile verzi fie sunt insuficiente în cele mai multe cazuri, fie sunt slab puse în valoare, în România neexistând o cultură a protejării mediului înconjurător.

„Putem să vorbim şi despre managementul deşeurilor ca problemă de mediu. Vedem gropi de gunoi pline până la vârf, deşeuri aruncate clandestin care vin cu întregi probleme de mediu şi o rată scăzută a reciclării. Există ideea că pentru a reduce impactul deşeurilor pe care fiecare dintre noi le produce, trebuie să reciclăm şi să reutilizăm materia primă. În România, chiar dacă este conştientizată, nu se investeşte în staţii de colectare selectivă şi valorificare a deşeurilor.“

O mare parte a acestor probleme, cred reprezentanţii UrbanizeHub, este cauzată şi de lipsa de colaborare dintre stakeholderi, adică administraţia publică, mediul de business, societatea civilă şi mediul academic. O mare responsabilitate revine şi cetăţenilor.

„Nu înţelegem că poate ar fi mai bine să luăm tramvaiul în locul maşinii până la muncă, nu înţelegem că votăm în fiecare zi prin ce cumpărăm pentru o companie şi dacă nu suntem de acord cu modelul ei de business îi putem refuza serviciile şi nu înţelegem că goana după nou doar de dragul de a avea ultimul dispozitiv de pe piaţă face foarte mult rău planetei. Tot la capitolul economie, putem spune că ideea de economie circulară nu este promovată în România. Acest lucru înseamnă utilizarea la maximum a unui produs şi prelungirea vieţii sale prin reparaţii, reutilizări şi reciclare în loc să îl aruncăm pur şi simplu la gunoi.“

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank