Eveniment

3.100 de masini vandute in luna iunie prin „Rabla"

05.07.2009, 19:10 21
Dealerii si importatorii auto inscrisi in programul de stimulare a innoirii parcului auto „Rabla" au eliberat la nivelul lunii iunie 3.153 de note de acceptare in vederea achizitiei unui autoturism nou, potrivit datelor Administratiei Fondului de Mediu.

Cererea cea mai ridicata a fost inregistrata ca si in prima etapa a programului pentru marca Dacia, care a primit o cota de aproape 2.800 de masini. Renault Nissan Romania s-a aflat pe pozitia a doua ca vanzari in cadrul programului „Rabla", in timp ce Opel s-a clasat pe locul al treilea.

In prima etapa a programului „Rabla", doar Dacia si Renault-Nissan au inregistrat vanzari peste pragul de 1.000 de unitati, in conditiile in care la demararea acestuia 11 marci aveau repartizate cote peste aceasta valoare, potrivit datelor Administratiei Fondului pentru Mediu.

Dacia si-a epuizat cota alocata de 5.693 de masini in prima etapa, majorata de catre AFM prin insumarea a trei cote de 1.731 de unitati si o a patra de 500, in timp ce Renault-Nissan Romania a vandut 1.040 de autoturisme, reprezentand 60% din cota repartizata initial de 1.731 de unitati.

Pe de alta parte, cele mai slabe vanzari au fost inregistrate de marcile considerate „exotice". Citroën a comercializat 63 de unitati din cota de 317 de masini alocata, in conditiile in care seful Citroën Romania declara in urma cu doua luni ca acest program nu conteaza pentru marca franceza, in conditiile in care cererea este scazuta pentru modelele de peste 10.000 de euro. In etapa a doua AFM a repartizat aproape 28.000 de autoturisme, Dacia avand cea mai mare cota, de aproximativ 2.800 de unitati.

Potrivit declaratiilor anterioare ale ministrului mediului Nicolae Nemirschi, persoanele juridice ar putea intra in program in cea de-a treia etapa a „Rabla" care demareaza la 1 septembrie si ar putea achizitiona atat autoturisme, cat si vehicule comerciale usoare.

Jucatorii din auto se asteapta la o revenire a vanzarilor in cadrul programului dupa ce va fi introdus si leasingul ca metoda de achizitie si dupa ce firmele vor avea acces la program.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO