Reclamele TV sunt ademenitoare. Jucându-şi rolul de „suflet al comerţului”, promovează „preţuri mici, foarte mici”. Pare că sună bine. Dar după reclame vin ştirile, dezbaterile, reportajele... Unii dintre invitaţi şi unii reporteri aleg să vorbească exclusiv despre … preţuri în creştere şi bani puţini. Publicul e derutat.
Atitudine periculoasă cu deosebire într-o societate ca a noastră, în care preţurile crescuseră vijelios în 2021 şi mai ales în 2022, rupând zdravăn din puterea de cumpărare a populaţiei. Iar din 2023, deşi preţurile şi-au încetinit semnificativ urcuşul, persistă încă un climat inflaţionist. În spaţiul public, sunt încă induse anticipaţii aiurea, dublate de comentarii cu bază documentară şubredă, ce derutează pieţele şi produc îngrijorări în plus în rândul populaţiei.
Inflaţia sălbatică e deja trecut. E istorie. Deşi, anul trecut, preţurile au continuat să crească. Au crescut însă… mai încet. Evoluţia calmă a preţurilor a încurajat consumul gospodăriilor populaţiei. Iar creşterea consumului ne-a situat, în Uniunea Europeană, între ţările cu un ritm bun al PIB-ului. Am încheiat anul 2023 cu dezinflaţie şi creştere economică pozitivă,
Ce va fi mai departe? În documente ale CA al BNR şi prin vocea guvernatorului i s-a explicat detaliat publicului că în ianuarie - şi numai în ianuarie! - dezinflaţia va fi întreruptă de un puseu inflaţionist, după care îşi va relua cursul sub linia prognozei din noiembrie anul trecut. În paralel însă sunt strecurate şi ipoteze pesimiste, ce pleacă de la o citire greşită a rezultatelor de anul trecut. Câţiva analişti cu notorietate au exprimat opinii de natură să deruteze opinia publică. Pe internet, bunăoară, circulă în aceste zile o analiză preluată dintr-o publicaţie extrem de serioasă, care greşeşte rareori. Acum a greşit, a greşit cu convingerea că „referirile la scăderea inflaţiei în 2023 sunt numai parţial adevărate”. O convingere ce sfidează adevărul că banii, nici măcar în economiile închise, nu pot fi izolaţi între graniţele unei singure ţări. Nici în România, aşadar, circulaţia banilor nu poate fi izolată de mişcarea preţurilor din lumea întreagă.
Publicaţia invocată pare să nu fie de acord cu realitatea, punând în discuţie „două nereguli”.
Prima: „Într-o ţară, nicio inflaţie nu poate să aibă loc fără ca statul din acea ţară să nu fi luat decizii greşite, prin care să fi rupt circulaţia banilor de productivitate şi de creşterea reală de bunuri şi de servicii”.
Or, această argumentaţie se bazează pe o teorie ieşită de multă vreme din actualitate: aceea că inflaţia ar fi un fenomen monetar. Dovadă că o inflaţie globală, cum este cea actuală, a lovit şi ţări - între care România - unde o astfel de ruptură nu s-a produs. Realitatea fiind că inflaţia actuală s-a ambalat în marile economii şi, de acolo, s-a revărsat peste întreaga planetă.
A doua: „Faptul că rata inflaţiei pe 2023 este estimată la 10,7 o face într-adevăr mai mică decât cea din 2022, care a fost de 13,8, este un aspect pozitiv, dar parţial înşelător. Pentru că nu a scăzut inflaţia, ci doar rata ei anuală. Şi continuă: „o inflaţie de 10,7 în 2023 nu înseamnă că a scăzut cea de 13,8 din 2022, ci că… ratei din 2022 i s-a adăugat rata din 2023, mai mică”.
Autorul, referindu-se la „rata anuală a inflaţiei”, argumentează cu cifrele proprii „ratei medii anuale”: 13,8% în 2022 şi 10,7% în 2023. Aici 10,7 e cifra estimată. Cifra finală fiind mai mică: 10,4. În plus, a căzut într-o capcană: pentru că, deseori - îndeosebi în calculul ratelor inflaţiei - mediile sunt iluzii matematice. Chiar şi în situaţii în care lumea nu trece prin cicluri inflaţioniste. E de ajuns ca o „lebădă neagră” să perturbe sistemul plăţilor (în speţă să intervină statul - cum s-a întâmplat în august anul trecut - şi să decidă scumpirea cu 20% a medicamentelor, care mai sunt încă reglementate) pentru ca scumpirea unui singur produs să strice media inflaţiei. Din acest motiv, în analizele statistice, „rata medie anuală”, care are o anume relevanţă, dar nu determinantă, secondează „rata anuală”, măsurată din decembrie în decembrie. Fiind ilustrată cu alte cifre. În 2022, deci, rata „decembrie pe decembrie” a fost de 16,37%; iar cea din 2023 de numai 6,61%. Prin urmare: când vorbim de „rata anuală” de anul trecut ne referim de fapt la un moment în care dinamica preţurilor şi-a schimbat nu doar direcţia de înaintare, ci şi substanţa.
De reţinut: actualul ciclu inflaţionist, care de la 1 ianuarie a.c. a trecut în anul IV, a debutat în ianuarie 2021. Timp de un an şi aproape 11 luni am suportat o inflaţie galopantă. De la 2,99% în ianuarie 2021, preţurile au tot urcat lună de lună, cu nesemnificative rupturi de ritm, până la cel mai înalt vârf, de 16,76%, din noiembrie 2022. Unde s-a încheiat inflaţia şi a început ceea ce mulţi numesc „scăderea inflaţiei”. Diagnosticul corect fiind dezinflaţia. Practic, preţurile au continuat să crească…dar au crescut încet. La 31 decembrie 2023 rata creşterii a fost de numai 6,61%.
Această dinamică, care a înaintat lună de lună tot mai încet, dă anvergura acestei dezinflaţii şi nicidecum mediile anuale. Iată şi proba! Rata medie anuală, în 2023, a fost de 10,4%. Ea a rezultat dintr-o mişcare tot mai înceată a preţurilor de la 15,07 în ianuarie până la 6,61 în decembrie. Fiind comparată cu cu rata din 2022, ce a rezultat dintr-un galop al preţurilor de la 8,35 în ianuarie la 16,37 în decembrie’22. Inflaţie deci! Dacă însă în 2023 ratele anuale calculate lună de lună ar fi curs invers, dacă deci ar fi fost 6,61 în ianuarie şi 15,07 în decembrie, media anuală tot 10,4 la sută ar fi fost. Numai că am fi comparat inflaţia din 2022, reală, cu o inflaţia calculată artificial pentru 2023. Într-o astfel de capcană te poate antrena o iluzie matematică. Una generată de compararea în exclusivitate a ratelor medii. Or, realitatea este alta. După inflaţia din 2022 a urmat… dezinflaţia din 2023. Adevăr nicidecum parţial, ci absolut integral!
