Adrian Vasilescu, BNR: Dincolo de frica de inflaţie

23 mai 2018 Ziarul Financiar

La ce mă uit când analizez inflaţia? La rapoartele Statisticii, desigur. Importante fiind trei curbe: 1) rata lunară, exprimând dinamica preţurilor în luna analizată faţă de luna precedentă; 2) rata anualizată sau rata anuală a inflaţiei, cum e botezată de statisticieni, măsurând dinamica preţurilor cu un compas de 12 luni; 3) şi rata medie anuală, care măsoară inflaţia cu un compas de 24 de luni, raportând ultimele 12 luni încheiate la 12 luni precedente. Dacă vom privi înapoi… vom vedea mai bine înainte.

În iulie 2011, ca să plec de la un reper reprezentativ, ajunsese în stadiul final efectul de bază (statistic) al creşterii TVA cu cinci puncte procentuale din iunie 2010. Rata pe 12 luni sărise atunci, dintr-o dată, de la 4,38 în iunie la 7,14 la sută în iulie 2010. Timp de 12 luni inflaţia a avut creşteri şi de până la 8,41 la sută. Saltul în jos din iulie 2011, faţă de iunie acelaşi an, când rata pe 12 luni a coborât dintr-o dată de la 7,93 la 4,85 la sută, exprima o schimbare de tendinţă. De aici, de la 4,85 la sută, rata a tot scăzut timp de 11 luni, până la 1,79 la sută. România atinsese cel mai mic nivel al inflaţiei de după 1 noiembrie 1990. A urmat însă atacul concertat al mai multor factori inflaţionişti, unii structurali, alţii emoţionali; unii legaţi de seceta din România, din vara lui 2012, alţii de scumpirea alimentelor în Uniunea Europeană. Nu s-au făcut simţiţi şi factorii monetari. Şi cum creşterile la unele preţuri au sărit calul, a fost încă un semn că inflaţia continua să fie un duşman nu numai cumplit, dar şi perfid. Timp de 13 luni, din iunie 2012 până în iunie 2013, inflaţia a oscilat între 3,00, 4,00 şi 5,10 la sută.

A venit însă iulie 2013. Începând de aici, patru ani şi trei luni, până în septembrie 2017, inflaţia nu s-a mai jucat nici cu nervii şi nici cu banii populaţiei. Tema inflaţiei a ieşit din dezbaterile publice, iar populaţia se bucura că inflaţia nu mai muşcă din puterea de cumpărare. Patru ani şi trei luni, deci, a constituit un timp suficient ca în societatea românească să se producă un nou efect psihologic pervers; chiar mai pervers decât frica de inflaţie, fenomen ce a fost dominant timp de 22 de ani şi jumătate. A fost destulă vreme ca şi populaţia, şi formatorii de opinie, şi autorităţile să vadă cum se poate trăi într-o ţară fără galopul inflaţiei. Şi să-şi scoată din cap frica de inflaţie.

Şi spun că am avut parte de un efect psihologic pervers, fiindcă inflaţia s-a întors în octombrie 2017. După ce societatea românească, în mare parte, uitase că rata inflaţiei - indicatorul cel mai sintetic şi cel mai relevant al costului vieţii - a fost mai mereu determinată la noi de o paradigmă a mişcării preţurilor în schimbare. De la un an la altul şi chiar de la o lună la alta. Şi că se impunea totuşi ca viaţa fără inflaţie să fie înţeleasă în notele ei specifice. Mai cu seamă că feţele inflaţiei cunosc expresii nenumărate, de la răceala de gheaţă la zâmbetul cald din momentele calmării preţurilor.

Ce s-a întâmplat până în iulie 2013, apoi din iulie 2013 până în septembrie 2017 şi, în sfârşit, din octombrie 2017 încoace este ilustrativă în acest sens. Vedem cum, după doi ani (2015 şi 2016) cu inflaţie negativă, sub zero, urmaţi de nouă luni (din ianuarie până în septembrie 2017) cu o mişcare lentă - creşteri anualizate între plus 0,1 la sută în ianuarie şi plus 1,80 la sută în septembrie -, inflaţia a apăsat pe accelerator în octombrie 2017, când a ajuns la o rată pe 12 luni de 2,63 la sută. Tendinţă pusă şi mai bine în ecuaţie în ianuarie 2018, când preţurile au crescut cu 4,32 la sută, şi în aprilie 2018, când inflaţia s-a dublat faţă de octombrie 2017. 

În spaţiul public s-au făcut de îndată auzite voci ce s-au grăbit să numească vinovatul: Banca Naţională a României. De ce BNR? Fiindcă ar fi pierdut controlul inflaţiei. Acuzaţii făcute fără argumente, fără dovezi, fără calcule într-un domeniu în care judecăţile corecte nu pot fi bazate decât pe numere, pe analize matematice, statistice, economice, psihologice, sociologice, istorice. Şi nicidecum pe simple impresii.

Banca Naţională însă îşi face astfel de calcule clipă de clipă. Şi intervine clipă de clipă în limitele propriilor atribuţii legale, folosindu-şi întregul instrumentar, inclusiv pe cel de natură psihologică. Voi reveni cu argumente.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.05.2018

 
Cuvinte cheie:
Adrian Vasilescu
, BNR
, inflatie
, tva
, banca
, statistica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide