În prag de iarnă – o iarnă ce se anunţă aspră – economia are nevoie de fortifiante. Pentru creşterea imunităţii. Recent, într-o dezbatere publică, se opina că pentru asta vor fi necesare idei geniale… şi nu avem. Istoria însă – şi nu doar cea a poporului român, ci istoria lumii – are un alt punct de vedere. Şi anume, că întotdeauna e nevoie de ceva mai mult, de mult mai mult: să fie evitată capcana erorilor. Fiindcă pretutindeni, pe planetă, ţările ori doar companiile eşuează după ce guverne, patronate, manageri, producători, consumatori au căzut în plasa erorilor. Succesul economic le surâde doar acelor ţări sau acelor companii care reuşesc să reducă drastic consumul de greşeli economice.
Într-adevăr, în istorie, rareori succese economice au fost obţinute după ce au intervenit idei geniale sau inovaţii răsunătoare. Excepţiile, atunci când au existat, au revoluţionat economia la scară mondială. În rest, la nivelul unor ţări, mari sau mici, lucrurile s-au petrecut şi se petrec cu totul altfel. Evitarea greşelilor aduce boom; înglodarea în greşeli determină căderi economice. Iar acest adevăr este valabil nu doar când pe rol se află dezvoltarea în stil mare, ci şi la nivel de companii. Dacă greşesc companiile – şi greşesc într-un număr care constituie o masă critică – societatea în ansamblu suportă greşelile.
Ştim că, în natură, echilibrul este absolut. Dar şi dezechilibrele, în împrejurările în care se produc, sunt tot absolute. Şi pentru că meteorologii ne spun că ne aşteaptă o iarnă grea, ceva comparativ cu iarna lui 2012, să ne amintim că televiziunile filmau atunci nămeţi cât casele în Buzău şi în Vrancea, unele acoperind casele cu oameni cu tot. După ce, timp de douăzeci de zile, fără întrerupere, s-au contopit viscole năprasnice şi geruri usturătoare. Un tablou al naturii dezlănţuite ce ne-a ajutat la o mai bună înţelegere a cuvântului turbulenţă, folosit atunci frecvent, cu deosebire în Statele Unite, pentru a caracteriza criza ce lovise planeta încă din toamna lui 2008. Desigur, o iarnă grea, dacă chiar va veni, va veni cu probleme grele şi cu mari întrebări. Or, societatea românească, dacă vrea să treacă în bune condiţii peste iarna ce se apropie, se vede obligată să mizeze pe mai multă eficienţă şi pe mai multă performanţă. Şi iată cum, dincolo de problemele grele ce va trebui rezolvate, de fapt datorită acestor probleme grele, societatea românească are o şansă rară de a forţa ajustarea dramatică a deficitului extern, consolidarea dezinflaţiei şi a stabilităţii financiare. Fără noi reforme, care să fie şi duse la bun sfârşit, potenţând această şansă, va fi greu de obţinut ceea ce ne dorim: ca o iarnă grea să nu fractureze procesul prin care i-ar putea fi adăugată cuvenita sustenabilitate creşterii economice, care a căpătat viteză. Timp de 27 de ani au tot fost începute mai multe reforme economice, fără a fi însă finalizate toate. Au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Din nefericire, unele ferestre au fost când deschise, când închise, de teamă să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer, deşi e limpede că numai ţările care au deschis toate ferestrele dintr-o dată şi le-au lăsat aşa… au reuşit. Dacă nu vor fi deschise larg mai multe ferestre, fără a le mai închide, între care cele care să aducă aer proaspăt pentru reforma contractelor, reforma managementului, reforma structurilor economice, reforma mediului de afaceri, reforma pieţei muncii, nu vor urma aşteptaţii paşi înainte.
Este de la sine înţeles că toate aceste reforme nu au cum să fie încheiate în această iarnă. Important este să nu fie întrerupte cele începute. Şi să fie în sfârşit începute cele de multă vreme amânate. Timpul de aşteptare este acum epuizat. Numai cu un temperament sănătos, dublat de logica şi curajul de a înfrunta problemele dificile pe care le va aduce iarna, şi de a le rezolva, lucrurile vor putea fi scoase din prelungita lor aşteptare.
Punctul culminant al acestei ierni grele va fi în ianuarie 2018; atunci va debuta şi centenarul evenimentelor din anul 1918. Bine ar fi dacă, în acest context, societatea românească ar conştientiza nevoia de a înfăptui „a treia unire”. După prima unire, din 1859, şi cea de a doua, din 1918. Aceste două mari uniri au făcut România politică. Acum avem de făcut „a treia mare unire”: România economică. Pentru că astăzi, viaţa noastră economică se desfăşoară în trei Românii: „România satelor”, adunând locurile din care dispar ţăranii şi de unde tinerii pleacă la oraş sau în ţările dezvoltate; „România micilor oraşe”, pe care Sadoveanu le numea „locuri unde nu se întâmplă nimic”; şi „România marilor oraşe”, care face şi PIB-ul acesta grăbit, după ce a scos România din recesiune şi a făcut eforturi susţinute pentru aducerea lucrurilor într-o sferă de modernitate. Ei bine, acum e timpul să fie făcută „cea de-a treia unire”! Să fie unite aceste trei Românii!
