Visul reducerii săptămânii de lucru - cel puţin în ţările bogate - fără scăderea salariilor, e ţesut pe… canavaua inteligenţei artificiale. O speranţă temerară pe termen lung, condiţionată de posibilul impuls dat de AI creşterii productivităţii muncii. Şi, mai cu seamă, creşterii productivităţii capitalului. Până atunci, chiar şi speranţele pe termen scurt rămân modeste. Banca centrală a Germaniei vede PIB-ul celei mai puternice economii din Europa în uşoară urcare anul viitor, sprijinindu-se pe o creştere firavă a consumului intern, după ce va încheia anul curent în recesiune. Şi nici alte economii europene nu se simt prea prea bine.
Aş exagera, poate, încumetându-mă să afirm că economia românească se simte bine. Dureri de cap s-ar putea să ne producă reducerea cererii externe, într-o măsură mai mică ori mai mare, în raport cu dificultăţile prin care trec partenerii noştri comerciali din UE. La noi acasă, vor continua să ne tragă înapoi deficitele bugetului, ale balanţei importuri-exporturi şi ale balanţei contului curent. Plus cele din planul competitivităţii. Şi nu doar din cauza turbulenţelor intercondiţionate, cele din domeniile sănătăţii publice, economiei si vieţii sociale, cu care ne confruntăm din martie 2020 încoace. Mai suntem încă restanţieri şi cu câteva reforme structurale.
Dar aş exagera într-o şi mai mare măsură dacă aş trece în sfera deficitelor PIB-ul României, din acest an, cu rate de sub 1 la sută de la un trimestru la altul. Pentru că vremurile din trecutul apropiat, îndeosebi cele din anii 2004-2008, în care am convieţuit cu un PIB vitezoman cu rate anuale de 8 şi 9 la sută nu se mai întorc. Nici la noi şi nici prin alte părţi. Lumea toată parcurge acum un timp al creşterii economice cu rate modeste, „strecurate“ printre recesiuni şi „pigmentate“ fie cu inflaţii, fie cu deflaţii.
Anul trecut, cu un PIB modest, ne-am situat pe locul al şaselea în topul UE 27. Iar anul acesta, în baza rezultatelor din primele trei trimestre, ne-am clasat pe locul al cincilea. Locuri dintre cele mai bune. Ceea ce îngrijorează însă, în planul creşterii economice, este sustenabilitatea sub media europeană. Plus locul greu de justificat din tabloul european al convergenţei reale, în care cele 27 de ţări UE sunt clasificate după cât de mare sau de mic este PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare, loc cu mult sub puterile economiei româneşti.
Aceste deficite şi aceste dificultăţi au fost analizate, inclusiv sub aspectele cauzelor si efectelor, în şedinţa de politică monetară a CA al BNR din 8 noiembrie. Minuta şedinţei, publicată la începutul acestei săptămâni, consemnează restrângerea excedentului de cerere agregată la mijlocul anului curent. Plus scăderea dinamicii anuale a PIB-ului pe seama reducerii bruşte a ritmului consumului gospodăriilor populaţiei. În seria cauzelor! Efectele apar însă si într-un alt plan, acela al politicii monetare, unde se vede că BNR nu a redus dobânda directoare deşi, din decembrie anul trecut şi până în prezent, inflaţia a cedat locul dezinflaţiei. Linia strategică păstrată de banca noastră centrală de-a lungul întregului an în curs, cu o dobândă de politică monetară de 7 la sută, flancată de dobânda de 8 la sută la facilitatea de creditare şi de 6 la sută la facilitatea de depozit, a asigurat încetinirea creşterii preţurilor de consum fără să ducă ţara în recesiune. Şi, totodată, menţinând lichiditatea în bănci, pentru a nu pune în dificultate finanţarea bugetului, a firmelor si a populaţiei. Şi asta în condiţiile în care băncile au funcţionat bine, au făcut plăţi, au dat credite, au alimentat continuu bancomatele.
Adevărul este că Banca Naţională, deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică, prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor si a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Iar strategia adoptată începând din martie 2020, pentru sprijinirea activităţii economice, a făcut ca decizia cea mai importantă să fie reducerea dobânzii de politică monetară. Nu dintr-o dată, pentru că ar fi determinat un şoc greu de suportat de economie; şi nu fără limite, pentru că nu puteau fi ignorate cu deosebire deficitul bugetar si deficitul balanţei de plăţi. Iar din 2021, când inflaţia globală a lovit şi România, să urce dobânzile… de asemenea gradual şi secvenţial.
Dacă analizăm realităţile semnificative atât din pieţele de producţie si de consum, cât si din pieţele financiare, se vede limpede că deficitele din economia noastră, la care m-am referit deja - ce rup creşterea PIB-ului de standardul de viaţă si, totodată, împovărează ratingul de ţară - au trecut dincolo de linia roşie. Iar această linie roşie ne avertizează drastic că BNR, care decide cât urcă ori cât scade dobânda de politică monetară, nu poate despărţi această decizie de realitatea din economie.
Tocmai această realitate ne atenţionează că e o măsură în toate. Si că dobânda-cheie a coborât şi a urcat atât cât trebuie, în concordanţă cu indicatorii noştri economici, cu deficitele noastre.
