Eveniment

Astăzi, 23 octombrie, ZF şi CEC Bank vă aşteaptă de la ora 12.30 la conferinţa ZF Investiţi în România – ediţia Craiova. Printre invitaţii prezenţi la dezbatere se numără Ionuţ Lianu, Ofiţer Şef Management Active şi Pasive, CEC Bank, Marius-Elvis Cazacu, acţionar Teldo Trans şi Radu Olaru, acţionar PCI Trading

Astăzi, 23 octombrie, ZF şi CEC Bank vă aşteaptă de...

Autor: Bogdan Alecu

22.10.2023, 23:01 25

Evenimentul se va desfăşura la Hotel Ramada Craiova @ Starea economiei româneşti, noul model de creştere şi dezvoltare economică, fondurile europene şi reindustrializarea României, printre principalele subiecte de dezbatere.

Ziarul Financiar şi CEC Bank organizează astăzi, 23 octombrie, conferinţa ZF Investiţi în România la Craiova, pentru a dezbate starea economiei româneşti, dar şi modul în care pot fi încurajate şi finanţate proiectele de investiţii ale companiilor din România.

Evenimentul va începe la ora 12.30 şi se va desfăşura la Hotel Ramada Craiova, unde unii dintre cei mai mari antreprenori şi investitori din România se vor întâlni cu unii dintre cei mai importanţi finanţatori din economie.

Anul 2023 s-a dovedit a fi unul plin de provocări, pe fondul unui context prelungit de inflaţie, respectiv dobânzi mai mari. Totuşi, antreprenorii şi companiile din România şi-au dorit în continuare să facă investiţii şi să capitalizeze noi oportunităţi, nu doar să supravieţuiască.

De la noi capacităţi de producţie sau noi linii de business şi până la investiţii în eficienţă energetică şi producţie de energie pentru autoconsum, jucătorii din economia locală au anunţat noi planuri de investiţii sau au continuat investiţiile demarate în anii anteriori.

Afluxul de finanţări provenit dinspre fondurile europene, dar şi dinspre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) rămâne încă atractiv pentru com-panii, însă accesarea fondurilor europene trebuie încurajată în continuare, mai ales în contextul în care următoarele luni ar trebui să aducă zeci de programe noi.

Cum arată economia locală în 2023? Cum facem economia să meargă mai departe în noile condiţii de piaţă? Cum arată noul model de creştere şi dezvoltare economică? Ce trebuie să facem pentru a reindustrializa România şi pentru a readuce la viaţă mai multe ramuri ale industriei?

Acestea sunt câteva dintre temele pe care le vor dezbate unii dintre cei mai cunoscuţi bancheri împreună cu câţiva dintre cei mai puternici antreprenori şi manageri români. Printre aceştia se numără Marian Petcu, acţionar Recon SA,  

Radu Olaru, acţionar PCI TRADING şi Marius-Elvis Cazacu, acţionar Teldo Trans SRL.

De cealaltă parte, panelul de discuţii este completat de finanţatori - Ionuţ Lianu, Ofiţer Şef Management Active şi Pasive, CEC Bank, Bogdan Alexandrescu, Director Direcţia AGRI, CEC Bank şi Mugur Podaru, Director Direcţia Operaţiuni la Distanţă, CEC Bank - care vor discuta despre modul în care banca pe care o reprezintă reuşeşte să fie alături de antreprenori şi de proiectele lor de investiţii şi dezvoltare.

Proiectul ZF Investiţi în România!, realizat în parteneriat cu CEC Bank, a fost lansat în anul 2020 şi a scos până acum la iveală investiţii importante atât din partea antreprenorilor români, dar şi din partea companiilor cu capital străin.

De la interviurile la care participă primari şi oameni din administraţiile publice locale şi până la cele despre finanţări, agricultură, industrie alimentară, piaţa imobiliară sau cele despre dezvoltarea companiilor antreprenoriale, proiectul realizat de ZF şi CEC Bank pune lupa pe mecanismele care mişcă economia, dar şi pe provocările cu care se confruntă ambiţiile companiilor din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO