Eveniment

Autorităţile locale ar urma să aibă 2,5 mld. lei în plus în urma celei de-a doua rectificări bugetare

Autorităţile locale ar urma să aibă 2,5 mld. lei în plus în urma celei de-a doua rectificări bugetare

Florin Georgescu, ministrul Finanţelor Publice, a finalizat proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, la doar două luni după aprobarea în Guvern a primei rectificări. Mediafax Foto

Autor: Claudia Medrega

22.10.2012, 00:07 518

Asigurarea banilor pentru in­vestiţii, suplimentarea fon­du­rilor pentru desfăşurarea nor­mală a activită­ţii unor mi­nistere şi autorităţi locale până la sfârşitul anului, precum şi asigurarea resurselor necesare plăţii arieratelor sunt câteva dintre motivele invocate de Minis­te­rul Finanţelor pentru necesitatea celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.

Rectificarea se bazează pe datele econo­mice care relevă o creştere a Produsului Intern Brut de "circa 1%" faţă de 1,8-2,3% cât s-a estimat iniţial pentru acest an şi un PIB nominal de 607,3 mld. lei, potrivit Ministerului Finanţelor.

Finanţele propun la cea de-a doua recti­fica­re a bugetului de stat majorarea chel­tu­ielilor de personal cu 59,8 mil. lei, creş­terea cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 98,6 mil. lei, precum şi suplimentarea sub­venţiilor pentru Ministerul Agriculturii cu 143 mil. lei.

O sumă de 450 mil. lei va fi alocată judeţelor după o metodologie aprobată de ministrul finanţelor pentru achitarea plăţi­lor restante, iar pentru datoriile spitalelor, cu termen de plată mai vechi de 90 zile, vor fi alocate 147 mil. lei.

Veniturile bugetului de stat sunt prognozate în scădere cu 1,09 mld. lei, fiind ajustate în principal sumele obţinute din TVA (minus de 1,3 mld. lei, din care un miliard lei vor reprezenta alocări suplimen­tare către bugetele locale) şi sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate (minus 1,47 mld. lei, redistribuite la bugetele locale).

La nivelul bugetului general consolidat veniturile şi cheltuielile vor fi majorate cu câte 1,35 mld. lei, iar deficitul bugetar va fi menţinut la 13,6 mld. lei, reprezentând 2,2% din PIB.

Vor fi operate scăderi ale veniturilor la bugetul de stat (-1,09 mld. lei), bugetul asigurărilor sociale de stat (-4,8 mil. lei) şi bugetul asigurărilor pentru şomaj (-205 mil. lei), iar creşteri de încasări sunt prevăzute pentru bugetele locale (+2,5 mld. lei) şi pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (+136 mil. lei).

Prima rectificare bugetară din acest an a fost efectuată de Guvern în 23 august, iar atunci Executivul a tăiat 2 mld. lei de la chel­tuielile de investiţii finanţate atât din buget, cât şi din fonduri europene şi a majorat chel­tuielile de personal cu 1,1 mld. lei. Pen­tru majorarea salariilor bugetarilor Guvernul a negociat cu FMI majorarea cu 0,3% a ţin­tei de deficit bugetar pe cash, de la 1,9% din PIB la 2,2% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO