Barometrul afacerilor: Unu din trei startup-uri româneşti vrea să ia finanţare prin programe guvernamentale sau fonduri europene

7 dec 2017 Autor: Alexandra Cepăreanu

Impact Hub, împreună cu Ernst & Young, a prezentat cea de-a doua ediţie a Barometrului afacerilor de tip startup din România, care arată evoluţia startup-urilor şi analizează cele cinci elemente esenţiale care ajută la dezvoltarea antreprenoriatului.

Cercetarea de piaţă s-a axat pe accesul la finanţare, sprijin coordonat, cultură antreprenorială, reglementare şi fiscalizare şi educaţie antreprenorială.

Pentru realizarea barometrului au răspuns la întrebări peste 350 de antreprenori din care cei mai mulţi sunt fondatorii propriilor afaceri, majoritatea activând în domeniul IT şi tehnologie, pe locul doi  media şi publicitate, servicii pentru afaceri, comerţ cu amănuntul sau cu ridicata.

63% dintre antreprenori au între 21 şi 35 de ani.

Cei mai mulţi antreprenori conideră că evoluţia financiară a startup-ului este cel mai important criteriu în evaluarea business-ului, iar aproape unu din trei antreprenori planifică să apeleze la programe guvernamentale sau fonduri europene pentru finanţare.

Dacă în 2015 doar 29% dintre antreprenori aveau venituri de 1.000 de euro, în 2017 procentul a crescut la 41%.

Cei mai mulţi antreprenori au alocat resursele financiare disponibile din cadrul startup-ului către definirea produsului, iar planul pe următoarele 12 luni este să redirecţioneze aceşti bani către partea de promovare, vânzare şi distribuţie. 

 
Cuvinte cheie:
antreprenori
, afaceri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide