Una dintre curiozităţii politicii româneşti, a actului de guvernare/administrare pe care îl presupune exercitarea puterii publice, este că oferă momente de bilanţ când te aştepţi mai puţin, când nu există nicio bornă şi niciun motiv de bilanţ. Un astfel de moment este aşteptatul final a ceea ce am numit guvernul Ponta 2.
La nici doi ani de la preluarea puterii (sfârşitul guvernului Ungureanu în aprilie 2012 în urma unei moţiuni de cenzură), iată că premierul Victor Ponta se pregăteşte să vină în faţa Parlamentului cu o nouă formulă de guvernare – în fapt un guvern Ponta 3.
Problema nu este că o alianţă făcută să dureze după cum s-a spus la început două cicluri de guvernare – opt ani adică – se rupe după doar un an şi două luni (nu socotim primul guvern Ponta pentru că el nu a rezultat din alegeri). Ci că, din această nouă construcţie, ar putea lipsi componenta liberală. Or, faptul că USL (Uniunea Social Liberală) este compus dintr-un partid social-democrat şi unul liberal a condus spre un program de guvernare care conţinea de toate. Şi promisiuni de reducere a impozitelor, dar şi cea de majorare a cheltuielilor sociale. Primul an de guvernare avea să dea câştig de cauză mai degrabă componentei social-demcrate a guvernării. Salariile bugetarilor au fost reîntregite, iar, din 2014, pensiile au fost indexate cu rata inflaţiei, cum cere legea, profesorilor cu salarii mici le-au fost daţi bani în plus, medicilor rezidenţi o bursă de 160 de euro care să le mai crească veniturile. Anul trecut ponderea salariilor bugetarilor în PIB a ajuns la 7,4% faţă de 6,9% în 2012 pentru că volumul cheltuielilor cu salariile a crescut cu 13%. Dar aceste majorări de cheltuieli sociale s-au făcut nu cu restrângerea altor cheltuieli, cum s-a spus în programul de guvernare (în loc să fie restrânse cu 50% cheltuielile cu bunurile şi serviciile au crescut cu 12% în 2013, la 6,2% din PIB, cu 0,3% mai mult decât în 2012), ci cu majorarea unor taxe. Trei valuri de majorări de taxe au fost până acum – două în 2013 şi una de la începutul acestui an. Or, programul de guvernare nu vorbea despre majorări de taxe, eventual de o lărgire a bazei de impozitare. TVA redus la produsele de panificaţie a fost singurul aspect care a privit o reducere a poverii fiscale. Promisiunea reducerii CAS la angajator cu 5%, prevăzută în programul de guvernare, a rămas la stadiul de promisiune. Ea urma să fie operată din vară, dar va mai fi operată, acum că liberalii sunt pe picior să-şi înainteze demisia din guvern, iar aceştia au fost cei mai vocali în susţinerea ei?
De fapt, un guvern fără liberali pune chiar această problemă – spre ce se orientează/reorientează programul de guvernare şi acţiunea administrativă. Pentru că, fără a cântări dacă este mai bine o politică liberală sau una social-democrată, fără a judeca dacă este mai bine o cotă unică de impozitare sau una progresivă, devine esenţial ca o măsură sau alta să fie anunţate şi pregătite din timp. Dovadă sunt frământările pe care le-au adus mediului de afaceri noile taxe impuse de la începutul acestui an şi anunţate peste noapte – taxa pe stâlp şi noua acciză de 7 eurocenţi. Iată că unele măsuri anulează şi deciziile bune – exemplu este prăbuşirea interesului pentru Nuclearelectrica abia scoasă pe bursă, după introducerea noii taxe pe stâlp.
Premierul Victor Ponta susţine că se aşteaptă să fie sprijinit în guvern de toţi reprezentanţii USL pentru că, afirmă el, va continua politicile aprobate în USL. Dar premierul social-democrat este adeptul cotei progresive de impozitare. Programul USL prevedea pentru venitul salarial o impozitare în trepte – 16%, 12% şi 8% – pentru că doar aşa au acceptat liberalii să renunţe la cota unică de 16%. Însă, în toamnă, premierul voia o cotă de 22%, 20% şi 18%. Acum nu mai au presiunea liberalilor în spate şi rămâne de văzut cum va proceda guvernul Ponta 3 – va merge pe programul de guvernare sau pe dorinţa premierului.
Iată cum o schimbare care aparent nu ar modifica mai nimic poate fi în măsură să schimbe cu totul sensul unei guvernări. În alegeri partidele îşi fac programe şi lansează oferte de guvernare pentru ca oamenii să ştie la ce să se aştepte în următorii patru ani, în cazul în care partidul X ajunge să guverneze. Este confuză şi contraproductivă schimbarea politicilor de guvernare în timpul guvernării pentru că, oricât s-ar crede că oamenii votează emoţional, votul merge şi spre programe şi politici.
Judecând performanţele guvernului Ponta 2, sunt prea puţine lucruri realizate din ce s-a promis ca politică generală, tocmai pentru că viaţa acestui guvern se arată acum a fi scurtă. Dar dacă la nivel de politici fiscale judecăm că intenţia de reducere a poverii taxelor nu s-a realizat, dar s-a realizat în parte cea a creşterii veniturilor mici cu ajutorul altor taxe, rezultă că acest guvern a rămas înţepenit în pragul marilor promisiuni, iar acestea sunt chiar promisiunile liberale.
Care este situaţia la Ministerul Economiei
Ministerul Economiei are în actuala conjuncture o situaţie grea, pentru că are pe cap multe găuri negre. A fost împărţit în ultimul an între liberali şi social-democraţi (cu preluarea companiilor din energie de către Departamentul Energiei condus de Constantin Niţă).
Doi miniştri liberali s-au perindat pe la conducerea lui în guvernul Ponta 2 – Varujan Vosganian şi Andrei Gerea. Chiar dacă ţin de Departamentul Energiei, marile companii tot la Ministerul Economiei sunt practice – indiferent că vorbim doar despre cele în care statul este acţionar majoritar precum Romgaz, Transgaz, Petrotrans, Termoelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, CN Huilei, SNLO, CN Uraniului, Minvest, AN Apele Minerale, Salrom, SN Cărbunelui, Cupru Min, RA Activităţi Nucleare.
O parte urma să fie privatizate sau listate pe piaţa de capital, dar puţine s-au făcut. De pildă, Gerea a susţinut că prioritatea sa este privatizarea Oltchim, dar nu a apucat să-şi ducă promisiunea la capăt. De asemenea, vânzarea concentratului de cupru al Cupru Min a eşuat anul trecut, cele două companii interesate, Trafigura (Singapore) şi Yildirim (Turcia), nedepunând oferte.
Au fost însă şi câteva succese în guvernul Ponta 2, în cazul listărilor.
În noiembrie 2013 a avut loc cea mai mare listare din ultimul deceniu, cea a Romgaz, prin care statul a vândut 15% din companie pentru 391 milioane de euro. IPO-ul Romgaz a fost cea mai mare ofertă de acţiuni adresată publicului larg.
Nuclearelectrica a ieşit şi ea pe bursă, dar acţiunile sale s-au prăbuşit după introducerea taxei pe stâlp.
Hidroelectrica, după ieşirea din insolvenţă, a raportat anul trecut un profit substanţial de 200 mil. euro, iar mult amânata sa listare este aşteptată cu un interes major.
În ce situaţie se află Ministerul Finanţelor
La plecarea din minister Daniel Chiţoiu a făcut o lungă listă de „realizări“ ale scurtului său mandat. Un material publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor vorbeşte despre faptul că ministrul demisionar a stimulat prin măsuri fiscale mediul de afaceri şi a asigurat stabilitatea macroeconomică în vederea adoptării măsurilor de relaxare fiscală.
Doar că relaxarea fiscală nu a venit, ci dimpotrivă. Trei valuri de noi taxe au fost adoptate în mandatul lui Daniel Chiţoiu, iar despre majorări de taxe nu era vorba în programul de guvernare. În ciuda majorării taxelor, încasările la buget nu au crescut în 2013, ci chiar au scăzut ca pondere în PIB.
Ministerul Finanţelor spune că în mandatul lui Chiţoiu a fost rescris Codul fiscal şi au fost unificate actele normative din domeniul fiscal, o premieră în ultimii 24 de ani. Dar procesul nu este încheiat; documentul trebuie aprobat de Parlament.
Ministrul se mai laudă cu reducerea TVA la produsele de panificaţie, de la 24% la 9%. Dar aceasta este singura măsură de reducere a fiscalităţii şi nici nu-i cunoaştem efectul la 7 luni de la introducerea ei.
Dintre măsurile de relaxare fiscală şi dezvoltare economică aşteptate, scăderea CAS cu 5 puncte procentuale şi neimpozitarea profitului reinvestit rămân promsiuni.
În ciuda faptului că fostul ministru îşi atribuie nenumărate merite, este mult mai probabil ca el să rămână în amintire ca o persoană mai mult decât discretă.
În tot timpul în care a ocupat funcţia de ministru de finanţe nu a făcut conferinţe de presă la minister, vorbind doar, uneori, la guvern. Stabilitatea şi predictibilitatea politicii fiscale au rămas subiecte sensibile în mandatul lui Chiţoiu. Pe de altă parte, trebuie admis că în mandatul său deficitul bugetar a fost ţinut sub control, dar cu preţul sacrificării investiţiilor (-7% în 2013).
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.02.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
