Eveniment

Ce a spus miliardarul Richard Branson astăzi la Bucureşti

Ce a spus miliardarul Richard Branson astăzi la Bucureşti

Foto: AFP

Autor: Mirabela Tiron, Adelina Mihai

09.05.2012, 13:00 6739

Miliardarul britanic Richard Branson, aflat la Bucureşti pentru a susţine un discurs, a spus într-o conferinţă de presă că toată viaţa a încercat să împărtăşească din experienţa lui de antreprenor şi să îi înveţe pe alţii cum să facă bani. El a spus că îi admiră ca şi oameni de afaceri pe Steve Jobs, pentru că a făcut diferenţa în lume. Branson a mai precizat că este la fel de uşor pentru o femeie să facă bani ca şi pentru un bărbat.

Deasemenea, întrebat dacă a auzit de oameni de afaceri din România, el l-a dat ca exemplu pe Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spaţiu.

"Este prima oară când vin în România dar nu va fi şi ultima", a spus el. Miliardarul a mai precizat că vrea să deschidă un magazin în România, fără a da însă alte detalii despre profilul pe care îl va avea acest magazin.

Richard Branson, 61 de ani, fondatorul Virgin Group, un "imperiu" care cuprinde 300 de companii cu activităţi în domenii precum transportul aerian sau feroviar, i-a sfătuit azi pe managerii români care vor să îşi deschidă o afacere să încerce să îmbunătăţească, să inoveze orice tip de produse şi servicii care există pe piaţă, pentru că progresul le va aduce cu siguranţă succesul în afaceri.

"Motivele pentru care alegi să deschizi o afacere sunt diverse. Spre exemplu, pe mine m-a frustrat calitatea serviciilor oferite de American Airlines şi din această frustare s-a născut Virgin Airlines. Dacă cineva crede că poate face un lucru mai bine decât cel existent deja pe piaţă, să nu ezite să facă o afacere din asta. Dar să nu pornească de la ideea că o afacere înseamnă o maşină de făcut bani", a explicat Branson, prezent pentru câteva zeci de minute pe scena Sălii Palatului din Capitală, la un eveniment dedicat leadershipului. El are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari anul trecut, fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri britanici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO