Ce pot face Consiliul Concurenţei, ANRMAP şi Curtea de Conturi pentru a opri frauda generalizată în achiziţiile publice la nivel local?

Miliardele de euro care se rostogolesc în aparatul de stat central şi local şi procesele administrative care însoţesc cheltuirea lor produc, în ultima vreme, mai degrabă acuzaţi la DNA decât economii.

Criteriul preţului celui mai mic într-un proces de achiziţie publică, sacrosanct în trecut, nu mai oferă nicio garanţie că lucrurile se petrec întocmai cum ar trebui. Oferă în schimb garanţia că, odată deschis televizorul, vei vedea un „corupt“ din administraţie plimbat pe la DNA.

În administraţia locală sunt peste 10 miliarde de euro anual, din care jumătate intră într-un circuit de care puţini dau seamă. Administraţia locală are un sfert din veniturile bugetului general consolidat (44 de miliarde de euro).

Instituţii peste instituţii – Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei într-o măsură, corpurile de control, de la primării, ministere până la cel al prim-ministrului,  Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) – verifică cum sunt cheltuiţi banii. Şi totuşi vedete nu sunt niciuna din aceste instituţii, ci „procuratura“. Opt preşedinţi de consilii judeţene din 40 (unul din cinci deci) sunt cercetaţi de procurori pentru modul în care au cheltuit banii, sunt suspectaţi sau acuzaţi că au măsluit licitaţii, că au luat mită, că au făcut trafic de influenţă folosindu-se de banii publici. Primari cu notorietate sau consilieri necunoscuţi intră sub lupă şi nicio autoritate nu arată că ar şti cum se ajunge aici şi ce poate fi făcut ca aceste lucruri să nu se întâmple. Ce lege este de vină, ce autoritate?

În cadrul Consiliului Concurenţei exis­tă o direcţie de specialitate cu 15 oameni care se ocupă de investigaţiile privind ofertele de achiziţie publică. Ce face ea şi ce face Consiliul în acest angrenaj complicat în care se învârt miliarde de euro, deci tentaţia este pe măsură?

„Consiliul Concurenţei vine să umple un gol în această ecuaţie, pentru că poate observa lucruri pe care un consiliu jude­ţean, de exemplu, nu le vede, şi anume com­portamentul agenţilor economici. Dacă o autoritate contractantă are o suspiciune în ceea ce priveşte un proces de achi­ziţie publică, ne anunţă, iar noi încercăm să descoperim un anumit «pattern». Adică să vedem dacă nu cumva există trei firme la nivel naţional, de exemplu, care câştigă procedurile de achiziţie publică pe un anumit serviciu, prin rotaţie. Sigur, ar trebui întărite aceste colaborări, dar să depistăm şi singuri cazuri de astfel de comportamente“, sune Bogdan Chiroţoiu, şeful Consiliului Concurenţei.

„Sistemul de achiziţii a fost scăpat din mână, cred că trebuie intervenit în primul rând pe partea de prevenţie“, spune, la rândul său, Sorin Ioniţă, membru al think tank-ului Expert Forum (EFOR), expert în reforma administraţiei publice, dezvoltare şi politici locale.

Veniturile totale ale administraţiei locale au crescut de la 20 de miliarde de lei în 2003 la peste 45 de miliarde de lei la nivelul lui 2012 (ultimele date centralizate la Ministerul Adminis­traţiei). Sunt deci peste 10 miliarde de euro la dispoziţia administraţiei locale. Din aceşti bani aproape 12 miliarde de lei (26% din totalul veniturilor)  merg la salariile şi primele angajaţilor şi 10,6 miliarde de lei sunt cheltuieli de funcţionare (bunuri şi servicii). Acestea sunt cheltuieli oarecum obligatorii – salariile trebuie plătite orice ar fi, hârtie, pixuri, imprimante trebuie achiziţionate sau întreţinute. Restul de până la 45 de miliarde de lei sunt cheltuieli care stau la dispoziţia consiliilor locale şi a şefilor acestor instituţii. Primarii şi consiliile decid ce se întâmplă cu 22 de miliarde de lei - cu 7,8 miliarde de lei care merg anual spre cheltuielile de capital, cu cele 4,9 miliarde de lei care merg spre cofinanţarea investiţiilor dezvoltate cu banii UE, cu cei 2,9 miliarde de lei care ajung anual la asistenţa socială sau cu alte 2,1 miliarde de lei care sunt subvenţii. Dacă eliminăm salariile, subvenţiile şi dobânzile, 15 miliarde de lei în total, pentru toate celelalte cheltuieli, adică 30 de miliarde de lei, sunt organizate (sau ar trebui să fie organizate) licitaţii publice. De ce eşuează administraţia la acest capitol care, pe hârtie, este mai monitorizat decât orice altceva?

Pentru că lucrurile au scăpat de sub control, spune Sorin Ioniţă. Şi dacă au scăpat de sub control nu există cale de îndreptare?

„Ar trebui schimbat SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice – n. red.), în aşa fel încât să existe o transparentizare a contractelor şi după ce se semnează, nu doar înainte. Cel puţin pe marile proiecte de achiziţii trebuie să se urmărească stadiul de executare fizică a lucrărilor, plăţile făcute şi actele adiţionale prin care sunt făcute plăţi suplimentare în proiect“, spune Ioniţă.

Potrivit expertului, nimeni nu ştie ce se întâmplă în derularea proiectelor administraţiilor, pentru că datele nu mai sunt făcute publice, iar acolo sunt “şpăgile“, acolo se majorează preţuri nejustificat.

„Cred că prin transparentizare se poate preveni folosirea ilegală a banilor publici, pentru că instituţiile de control în acest moment nu sunt mai puternice decât un minister, de exemplu, iar inspectorii nu au puterea politică pe care o au şefii de consilii judeţene. Bineînţeles, rămâne rolul principal al Agenţiei Naţionale de Integritate de a surprinde averea personală, creşterea nejustificată a acesteia sau a nivelului de trai a persoanelor“, spune Ioniţă.

„Problema nu poate avea soluţii simple, e nevoie de o eficienţă mai mare a aparatului juridic, de know-how financiar în fiecare domeniu, de salarii adecvate şi de voinţă politică. Poate o soluţie ar putea fi externalizarea către firmele private a unor servicii. Bulgarii au externalizat în urmă cu zece ani serviciile vamale şi, din câte am înţeles, metoda a avut un succes“, spune Matei Păun, managing partner al companiei BAC Investment Bank (România şi Belarus).

• Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Este important ca instituţiile cu atribuţii de control să colaboreze mai bine, iar Consiliul Concurenţei vine să umple un gol în această ecuaţie, pentru că poate observa lucruri pe care un consiliu judeţean, de exemplu, nu le vede, şi anume comportamentul agenţilor economici. Dacă o autoritate contractantă are o suspiciune în ceea ce priveşte un proces de achiziţie publică, ne anunţă, iar noi încercăm să descoperim un anumit „pattern“. Adică să vedem dacă nu cumva există trei firme la nivel naţional, de exemplu, care câştigă procedurile de achiziţie publică pe un anumit serviciu, prin rotaţie.

• Sorin Ioniţă, membru al think tank-ului Expert Forum (EFOR)

Sistemul de achiziţii a fost scăpat din mână, cred că trebuie intervenit în primul rând pe partea de prevenţie. Ar trebui schimbat SEAP, în aşa fel încât să existe o transparentizare a contractelor şi după ce se semnează, nu doar înainte. Cel puţin pe marile proiecte de achiziţii trebuie să se urmărească stadiul de executare fizică a lucrărilor, plăţile făcute şi actele adiţionale prin care sunt făcute plăţi suplimentare în proiect. Nimeni nu ştie ce se întâmplă în implementare, pentru că datele nu mai sunt făcute publice, iar acolo sunt “şpăgile”, acolo se majorează preţuri nejustificat.

• Matei Păun, managing partner al companiei BAC Investment Bank (România şi Belarus)

Un simplu control nu poate rezolva problemele legate de achiziţii publice. Problema e complexă şi nu poate avea soluţii simple, e nevoie de o eficienţă mai mare a aparatului juridic, de know-how financiar în fiecare domeniu, de salarii adecvate şi de voinţă politică. Poate o soluţie ar putea fi externalizarea către firmele private a unor servicii. Bulgarii au externalizat în urmă cu zece ani serviciile vamale şi, din câte am înţeles, metoda a avut un succes.